Cea de-a XXII-a ediție Astra Film Festival se va desfășura sub Înaltul Patronaj al Președintelui României

Președintele Klaus Werner Iohannis a acordat Înaltul Patronaj al Președintelui României celei de-a XXII-a ediții a festivalului internațional de cinema documentar de la Sibiu, Astra Film Festival. În opinia domniei sale, „pentru a ne dezvolta ca societate, cultura trebuie să facă parte din viața noastră”.

Președintele Iohannis i-a înmânat regizorului sibian Dumitru Budrala, fondatorul Astra Film Festival, însemnele Înaltului Patronaj al Președintelui României, în cadrul unei ceremonii care a avut loc astăzi, la ora 12.30, în Salonul Ambasadorilor, la Palatul Cotroceni. „Am convingerea că, pentru a ne dezvolta ca societate, cultura trebuie să facă parte din viața noastră. Moștenirile culturale ne-au făcut cunoscuți și peste hotare, iar noi astăzi ne bucurăm de această bogăție pe care o avem. În semn de apreciere pentru contribuția pe care o au în promovarea culturii românești, am acordat astăzi Înaltul Patronaj al Președintelui României organizatorilor Festivalului Internațional de Muzică de Cameră Sonoro – ediția a X-a, Festivalului Internațional George Enescu – ediția a XXII-a, Festivalului de Film ASTRA Sibiu – ediția a XXII-a și Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, ediția a XXII-a”, a subliniat șeful statului.

Cea de-a XXII-a ediție Astra Film Festival va avea loc la Sibiu, între 5 și 11 octombrie 2015.

Intrat în cel de-al treilea deceniu de existență, festivalul internațional de cinema documentar de la Sibiu a devenit o platformă artistică vie, care pulsează la unison cu actualitatea cinematografiei mondiale. Este un brand de succes, recunoscut pe plan internațional, unul dintre produsele culturale de marcă ale României.

Eveniment-pilon în 2007, festivalul aplică principiul fundamental al filozofiei programului „Capitală Culturală Europeană” cu privire la relația intrinsecă dintre evenimentul cultural și comunitate. Astra Film este acel tip de festival care influențează societatea și a cărui prezență este resimțită în comunitate în mod continuu, dincolo de momentul culminant al întâlnirii dintre filme, creatori și public. Dimensiunea globală a festivalului este reflectată în conținutul și calitatea programelor, relaționarea cu celelalte festivaluri internaționale, capacitatea de a oferi oportunități și o largă circulație cinematografiei documentare naționale și inițiativele în domeniul educației prin film. Astra Film Festival a ajuns la o libertate a genurilor care asigură Sibiului statutul de punct de întâlnire între oameni şi cultură, iar acest fapt plasează oraşul pe linia marilor capitale europene.

Search