Festivalul “25 de ore de teatru non-stop” s-a încheiat, spectacolele BIS Teatru Sibiu continuă

În 25-26 aprilie a avut loc la Sibiu ediția aniversară a festivalului independent “25 de ore de teatru non-stop”, organizat de Asociația Culturală BIS.

A fost cea mai complexă ediție de până acum, însumând 17 locații de joc, 29 de spectacole și evenimente suprapuse în mai mult de 25 de ore, și peste 4000 de spectatori.

Oragnizatorii evenimentului, Asociația Culturală BIS produc de-a lungul anului spectacole de teatru independent jucate în spații alternative sub sigla BIS Teatru (Compania Teatrală BIS).

Finalul de stagiune are loc în luna mai, la Atrium Cafe Bistro & Art, în Piața Mică a Sibiului.

Luni, 11 mai, la ora 21.00, BIS Teatru prezintă performance-ul muzical “Beat Bukowski”, cu Claudiu Fălămaș și Flora Pop. În caz de condiții meteo prielnice evenimentul va avea loc pe terasa Atrium (Podul Minciunilor). În caz contrar spectacolul va avea loc în incinta Atrium Cafe Bistro & Art (Piața Mică nr. 16).

Spectacolul a pornit ca o aventură personală a performerului Claudiu Fălămaș, actorul – orchestră care folosește în acest show patru instrumente și nenumărate efecte audio. Versurile (în original, în limba engleză) sunt preluate din volumul “Love is a Dog from Hell” al lui Charles Bukowski, iarmuzica originală este compusă de Claudiu Fălămaș. Versiunea de luni seară include prezența și prestația violonistei Flora Pop.

Spectacolul împlinește un an de la prima ieșire la public. Între timp s-a jucat în nenumărate spații neconvenționale din Europa și din țară. (Ultima reprezențație a avut loc în cadrul festivalului „25 de ore de teatru non-stop”).

Pentruspectacolul de luni 18 mai se pot face rezervări la numărul de telefon 0723287486. (Preţul unui bilet este de 20 lei).

Următoarele spectacole BIS Teatru, care vor încheia stagiunea, se vor juca, de asemenea, la Atrium Cafe Bistro & Art, după următorul program:

Luni, 18 mai, ora 21.00 – “Monoloagelevaginului” cu: SerenelaMureșan, Cristina Ragos și Codruța Vasiu

Luni, 25 mai, ora 21.00 – Născut în 90” cu: Andrada Grosu, Aneea Opriș și Claudiu Fălămaș. Regia: Bogdan Sărătean

Search