Jucători de top la Sibiu Streetball Winter Edition

Dusan Domovic Bulut, cel mai bun jucător de streetball al Serbiei și numărul patru în clasamentul mondial FIBA a confirmat prezența la  „Sibiu Streetball Winter Edition”, turneul de baschet 3 la 3 care va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni la Sala Transilvania. Dusan va intra în competiție alături de membri echipei “Sălăjan Hustlers” din București  și nu cu echipa Novi Sad,  echipa cu care joacă în mod normal și cu care, în luna octombrie a acestui an, a ajuns până în finala FIBA 3X3 World Tour.

Astăzi este ultima zi în care jucătorii se  mai pot înscrie la turneul Sibiu Streetball Winter Edition, eveniment care reunește până în prezent peste 30 de echipe de baschet 3 la 3 din București, Constanța, Cluj, Baia Mare, Sighetul Marmației, Orăștie, Sibiu și Mediaș. Clasele la care vor concura sunt: U10,U14,U18 și Open.


Meciuri spectacol

Având în vedere că turneul de la Sibiu este ultimul al acestui an, toti jucatorii inscrisi au promis spectacol. La clasa OPEN  și-au anunțat prezenta Vlad Muscurel și Oynur Musledin, componenți ai echipei:Fight and Flight București. Cei doi sunt cunoscuti pentru participările la concursurile de slam dunk organizate în cadrul turneelor de baschet 3 la 3. La ediția de vară a turneului Sibiu Streetball Vlad Muscurel a câștigat concursul de slam dunk cu o reușită care a ridicat tribunele în picioare, sărind peste o mașină de raliu.

 

Premii și puncte FIBA

La clasa categoria OPEN echipele înscrise se vor lupta pentru marele premiu pus în joc la acest turneu, suma de 500 EUR. A doua echipă clasată va primi 200 EUR și a treia 100 EUR. Restul categoriilor vor fi recompensate cu produse și echipamente sportive. În plus, pentru ca “Sibiu Streetball Winter Edition” este din acest an “FIBA ENDORSED”, toti participanții vor primi puncte in clasamentul mondial FIBA.

 

Vacanță prelungită

Programat inițial pe durata a trei zile, în perioada 27 – 29 decembrie, la rugămintea jucătorilor, meciurile vor fi concentrate doar pe parcursul a două zile, în perioada 28 – 29 decembrie. Așadar, toți cei care iubesc acest sport sau vor să asiste la turneul Sibiu Streetball, sunt așteptați sâmbătă și duminică, începând cu ora 10:00, la Sala Transilvania.

 

Șanse să devină sport olimpic 

Federația Internațională de Baschet a anunțat la începutul acestui an că a depus la Comitetul International Olimpic documentația necesară pentru ca baschetul 3×3 să devină sport olimpic începând cu următoarea ediție,  Rio de Janeiro 2016.

 

Proiectul FIBA este susținut atât de federațiile naționale de specialitate cât și de promotorii competițiilor de baschet 3×3 din întreaga lume, printre care și Asociatia Eco Sport Team care organizează acest turneu după standardele internaționale, după regulamentul FIBA, cu panouri omologate, timpi de atac, sistem de contorizare a greșelilor personale, etc.

 

“Sibiu Streetball Winter Edition” este o acțiune inclusă pe Agenda Sportivă a județului Sibiu, fiind cofinanţată de Consiliul Județean Sibiu și derulată în parteneriat cu Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și Direcția Județeană de Tineret și Sport Sibiu. Mai multe detalii pe site-ul organizatorului www.ecosporteam.ro sau pe pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/SibiuStreetball

 

Referințe video Dusan Domovic Bulut: http://www.youtube.com/watch?v=b0h4z50qJPc&feature=youtu.be

 

Referințe FIBA 3X3 Ranking: http://www.3x3planet.com/Rankings/ 

 

Referințe video Vlad Muscurel & Oynur Musledin: http://www.youtube.com/watch?v=SAKhdQofaQs

Credit foto: Silvana Armat

Search