Alpin Race – Cursa sezonului la Arena Platoş

42 de concurenți s-au înscris la startul celui mai tehnic concurs de pe agenda de evenimente a complexului de ski și snowboard Arena Platoș, Alpin Race. La prima ediție, sezonul trecut, concursul de slalom alpin s-a adresat doar snowboarderilor. Anul acesta concursul a fost extins și pentru schiori. Concursul a început cu o serie de calificări, pe pârtia B, din fiecare grupă 8 sportivi urmând să avanseze în finală. Cei 24 de finaliști s-au întâlnit apoi în grupa finală pe pârtia A. Finalele s-au disputat în sistem de slalom paralel. Cea mai disputată finală a fost cea de snowboard, unde Martin și Andy s-au duelat până în ultimii metri pentru a stabili noul campion al cursei. O evoluție extraordinară a avut-o Anastasia Groza, care a concurat în paralel atât la snowboard cât și la ski fete, clasându-se pe podium la ambele categorii. Concursul a avut premii totale in valoare de 2500 de lei. Primii clasati la clasa snowboard au fost recompensați cu câte 500 de lei în timp ce locurile I la clasa ski au primit câte 300 de lei. Martin Freinademetz și Andy Fazekas, ocupanții primelor două poziții la clasa snowboard masculin și-au donat premiile Asociației pentru Protecția Animalelor și Naturii „Animal Life”.

 

Snowboard fete

Locul I – Groza Anastasia

Locul II – Gabriela Gros

Locul III – Luana Cherecheș

 

Ski fete

Locul I – Anda Tioc

Locul II – Anastasia Groza

Locul III – Agata Șuteu

 

Ski băieți

Locul I – Dan Lașiță

Locul II – Alin Găvozdea

Locul III – Dorian Roșa

 

Snowboard băieți

Locul I – Martin Freinademetz

Locul II – Andy Fazekas

Locul III – Vlad Trâmbițaș

 

            Următorul mare eveniment în complexul de ski și snowboard Arena Platoș este petrecerea de Revelion. În noaptea dintre ani, toți cei care doresc să întâmpine noul an pe schiuri sau pe placă vor schia gratuit între orele 22 și 24 pe toate pârtiile complexului. Petrecerea de Revelion va avea loc într-un cort încălzit de 400 de metri pătrați ce va fi amplasat în parcarea complexului. 4 DJ vor anima atmosfera de pe scena amplasată în centrul cortului, unde, de asemenea, vor fi amenajate mai multe baruri. Skibus-ul Arena Platoș va funcționa la foc continuu în noaptea de Revelion. Microbuzele vor pleca în 31 decembrie din Sibiu spre Arena Platoș la orele 18:00; 18:15; 19:15; 19:30; 20:30; 20:45; 21:45; 22:00; 23:00; 23:15 iar de la Arena Platoș spre Sibiu în data de 1 la orele 01:00; 01:15; 02:15; 02:30; 03:30; 03:45; 04:45; 05:00; 06:00; 06:15. Rezervările pentru microbuze se fac online, la adresa skibus@arenaplatos.ro. Transportul pe un singur sens costă 20 de lei iar cei care doresc pot accesa un pachet de 50 de lei care conține transport dus-întors și intrarea la petrecerea de Revelion. Accesul la petrecere se face contra unei taxe de 15 lei.

Search