Piața Mică răsună în sunet de chitară

Comunitatea chitariștilor din Sibiu începe să prindă o formă din ce în ce mai definită. Cu sprijin din întreaga țară, chitariștii din Sibiu vor oferi un spectacol unic pentru România, un concert în care vor cânta la unison aproape 200 de chitariști. Până în acest moment, peste 60 de chitariști din întreaga țară și-au anunțat online intenția de a participa la acest eveniment.

Sibiu Guitar Meeting este punctul culminant al unui proiect inițiat de Asociația Culturală Play, promotor înfocat al educației prin muzică. Cercurile de chitară inițiate de asociație au fost dezvoltate anul acesta într-un proiect ce s-a întins pe durata a trei luni. De-a lungul celor trei luni, 150 de copii au fost inițiați de Manole, chitaristul formației Antract, și ceilalți profesori ai asociației, în tainele instrumentului cu șase corzi.

Cercurile de chitară au fost secondate de tabere organizate în Mărginimea Sibiului, unde pe lângă cântări și exerciții, cei mici au avut ocazia să socializeze și să pună bazele unei comunități muzicale de viitor. „Vom atrage atenția opiniei publice locale ca în Sibiu există o comunitate a chitariștilor și ca într-un timp scurt comunitatea poate crea un program de educație muzicală care să ofere tinerilor, pentru toată viață, cel puțin un hobby dacă nu o profesie, pentru cei mai ambițioși”, spune Anamaria Brumar, reprezentantul Asociației Play.

Profesorii de chitară ai Asociației Culturale Play au orchestrat 8 piese celebre ale muzicii mondiale pe înțelesul tuturor și cu un nivel tehnic scăzut, tocmai pentru a fi accesibile inclusiv chitariștilor începători. Aceste piese au fost transformate în tutoriale video, accesibile pe canalul de YouTube al asociației pentru ca orice doritor să poată exersa acasă pentru marele concert ce va avea loc la Sibiu în 3 octombrie.

 “Avem numeroase mesaje pozitive, semn că ideea noastră de a contura o comunitate a chitariștilor a început să prindă roade. Am fost solicitați de mai multe persoane din București, Târgu Mureș, Timișoara, Iași, să replicăm proiectul și în aceste orașe, nevoia oamenilor de astfel de acțiuni de educație muzicala dovedindu-se mai mult decât ridicată” mai spune Anamaria Brumar

Evenimentul va începe la ora 11.00, cu o mulțime de activități de promovare a muzicii și în special a chitarei. Vor fi amenajate mai multe standuri cu chitări electrice Fender și seturi de tobe pe care oricine le poate încerca sau testa. Vor avea loc inclusiv proiecții de filme documentare dedicate chitarei. Nu vor lipsi activitățile creative și artistice pentru copii, în cadrul Atelierelor „Born to Play ”. Concertul lecție este programat să aibă loc în spațiul din fața Casei Artelor, cu începere de la ora 18.

 

Sibiu Guitar Meeting este evenimentul de final al programului de educație muzicală non-formală „Pune mâna pe chitară!” , un proiect social-cultural dezvoltat de Asociația Culturală Play, derulat cu sprijinul Primăriei Sibiu și susținut de Rock FM, BCR, Guitarshop și Fender.

Search