Peste 300 de copii la Sibiu Open Kids Day

Duminică a fost o zi plină la Tenis Club Pamira. Ultimele partide ale turneului de calificări au stabilit cei patru jucători ce au avansat pe tabloul principal, spaniolul Giner, italianul Sinicropi, canadianul Diez și Petru Luncanu. Însă copiii au eclipsat pentru câteva ore competiția. Peste 300 de copii s-au bucurat de transformarea bazei sportive într-un imens loc de joacă. Alături de partenerii de la Serious Fun, Tenis Club Pamira a organizat de ziua copiilor jocuri de tenis, baschet, badminton, tenis de masă, minifotbal, activități recreative sau jocuri de ștafetă. Adevărata surpriză a celor mici a venit, însă, la finalul zilei, când alături de ei a sosit Prima Doamnă a țării, dna. Carmen Iohannis. Domnia sa i-a urmărit la joacă, i-a aplaudat, i-a încurajat iar apoi a premiat fiecare câștigător și a petrecut minute în șir fotografiindu-se cu toți cei care au dorit o poză cu prima doamnă a României. În total au fost premiați peste 100 de copii, cu produse Feleacul, vouchere pentru ore de tenis la Tenis Club Pamira, pentru cursuri de înot și ski organizate de clubul Serious Fun sau pentru acces la Centrul Sportiv ARIA. „Încurajez copiii să înceapă tenisul sau orice alt sport. Sportul este foarte important pentru toată lumea și ar trebui să se scrie cu litere de tipar și în inimile noastre pentru că ne aduce bucurie și ne face să ne simțim mult mai bine”, le-a transmis copiilor Carmen Iohannis.

Final în calificări

Turneul de calificări pentru accesul la Sibiu Open prezentat de Raiffeisen Bank s-a încheiat ieri cu ultimele patru partide. Dintre cei patru jucători români angrenați în ultima fază a turneului de calificări doar Petru Luncanu a reușit să își depășească oponentul, pe americanul Seeberger. Spaniolul Giner, italianul Sinicropi și canadianul Diez i-au depășit în două seturi pe Apostol, Botezan, respectiv Frunză. Toți cei patru câștigători de ieri vor avansa pe tabloul principal de simplu al celui mai important turneu de tenis din Transilvania.

Duel românesc la dublu

Tabloul de dublu al competiției a fost, de asemenea, stabilit ieri. Principalii favoriți ai competiției sunt croații Marcan și Sancic, ce vor da piept în primul tur cu cuplul Brkic/Carpen. Toți jucătorii români prezenți pe tabloul de simplu sunt angrenați și în turneul de dublu. Victor Hănescu va face echipă cu Constantin Sturdza iar Mircea Jecan îl va avea drept coechipier pe polonezul Dembek. Cel mai așteptat duel de pe tabloul de dublu este cel dintre Victor Crivoi/Petru Luncanu și Adrian Ungur/Victor Cornea, meci ce va avea loc chiar în primul tur. Anul trecut, Victor Crivoi a făcut echipă chiar cu adversarul său de la acest turneu, Victor Cornea. Tânărul sibian tocmai ce a avansat în top 500 ATP, fiind pe locul 460 la dublu, cea mai bună performanță a unui jucător sibian.

 

Partidele de astăzi la Sibiu Open încep la ora 11, pe terenul central. În primul meci se vor întâlni francezul Chazal și polonezul Dembek. În total, astăzi se vor juca patru partide de simplu și una de dublu.

 

Sibiu Open – prezentat de Raiffeisen Bank este un eveniment realizat cu sprijinul Consiliului Local Sibiu și Primăriei Municipiului Sibiu.

Search