Astra Film Sibiu 2015, în liga marilor festivaluri europene

Cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Internațional de Cinema de la Sibiu – Astra Film Festival va avea loc între 5 și 11 octombrie 2015.

Un număr record de 1.500 de filme din peste 90 de țări au fost înscrise în cele 4 secțiuni competiționale ale festivalului, iar selecția oficială cuprinde 130 de pelicule din toate colțurile lumii.

Cei mai importanți regizori ai momentului: Joshua Oppenheimer, nominalizat în 2014 la Premiile Oscar, Crystal Moselle, premiată la Sundance 2015 pentru filmul The Wolfpack care va fi expus în premieră în România la AFF sau Justin Schein care în cei peste 20 de ani de activitate a realizat 60 de filme și a colaborat cu BBC, Discovery Channel sau HBO, se reunesc cu cele mai recente producții în secțiunea Internațional. În documentarele din secțiunea Europa Centrală și de Est se reflectă subiecte de larg interes specifice regiunii. De mai bine de 2 decenii pulsul producției românești de cinema de non-ficțiune se ia la Astra Film Festival, mediul ideal pentru documentariștii români de a-și prezenta filmele într-un context internațional cu specialiști în domeniu din întreaga lume. Secțiunea Student propune pelicule realizate de regizori promițători aflați la început de drum, studenți la cele mai prestigioase universități de film din România, Austria, Olanda, Norvegia, Franța, Portugalia, China sau Cuba.

Alături de secțiunile competiționale, o serie de programe speciale întregesc programul oficial al festivalului.

În 2015, Astra Film Festival se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României ca o garanție a produsului cultural de cea mai înaltă clasă. În cei 22 de ani de existență, AFF a devenit unul dintre principalele festivaluri de cinema documentar din lume și a ajutat la consolidarea și ascensiunea cinemaului românesc de non-ficțiune dincolo de granițele României. Astra Film Festival este un proiect de importanță strategică națională, iar de-a lungul timpului prin prezența celor mai de seamă regizori, producători, jurnaliști, organizatori de festivaluri sau reprezentanți ai instituțiilor de cultură din țară și străinătate, orașul Sibiu a devenit un punct de întâlnire între cultură și oameni de pretutindeni.

De asemenea, ediția din 2015 se află sub egida EFFE – Europe for Festivals, Festivals for Europe, o distincție acordată celor mai remarcabile festivaluri europene de către un juriu internațional format din experți în domeniu.

”Toate eforturile depuse pentru a menține Astra Film Festival pe harta marilor festivaluri internaționale sunt apreciate la nivel înalt în fiecare an. Faptul că ediția din 2015 se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și sub egida EFFE este o dovadă clară a importanței și amplorii evenimentului, un produs cultural 100% românesc menținut la standarde internaționale pentru care girează atât experți internaționali cât și cea mai înaltă autoritate din România.”, a declarat Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Festival.

Search