Muzeul în aer liber va avea un Pavilion Muzeal Multicultural

Componenta proiectului Patrimoniu deschis ce prevede construirea unui Pavilion Muzeal Multicultural la intrarea principală în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA va fi inaugurată oficial într-un cadru festiv, la Centrul ASTRA pentru Patrimoniu (Muzeul în aer liber, acces pe la poarta nr.3).

Evenimentul este programat pentru data de 9 aprilie 2014, începând cu ora 11:00 (10:30 primirea participanţilor), şi va reuni oficialităţi locale, reprezentanţi ai Ministerului Culturii, ai Ministerului Fondurilor Europene, personalităţi ale vieţii culturale, prieteni ai Muzeului ASTRA. De asemenea, lansarea va fi onorată de prezenţa ES Dna Tove Bruvik Westberg, ambasadorul Regatului Norvegiei în România şi de reprezentanţi ai Muzeului South-Trøndelag din Trondheim, Norvegia, partenerul oficial al Muzeului ASTRA în cadrul proiectului Patrimoniu Deschis.

Realizarea Pavilionului Muzeal Multicultural este posibilă graţie proiectului predefinit acordat Complexului Naţional Muzeal ASTRA – Patrimoniu Deschis. Creşterea accesibilităţii publicului la valorile multietnice din patrimoniul Muzeului ASTRA, finanţat prin Granturile SEE (Spaţiul Economic European).

“Acest pavilion este extrem de necesar pentru instituţia noastră, pentru sibieni şi pentru publicul larg. În primul rând, vom avea un sediu modern şi dotat pentru a pune în valoare colecţiile Muzeul Civilizaţiei Transilvane ASTRA. Apoi, vom putea facilita accesul vizitatorilor, a turiştilor la valorile minorităţilor etnice din patrimoniul Muzeului ASTRA, pentru a evidenţia dimensiunea multiculturală a civilizaţiei populare tradiţionale”, precizează dr. Valeriu Olaru, director general.

Valoarea întregului proiect se ridică la 3.500.054 euro nerambursabili, fonduri care vor fi folosite pentru a realiza un program cultural complex ce include construcția Pavilionului Muzeal Multicultural (PaMM), reconstrucția, conservarea şi restaurarea monumentelor reprezentative pentru diverse etnii din Muzeul în aer liber, dezvoltarea şi promovarea circuitului expozițional „Calea minorităților etnice”. Totodată, proiectul prevede şi consolidarea relaţiilor bilaterale româno-norvegiene prin cercetări comune privind istoria culturală a minorităților etnice.

Biroul de presă al C.N.M. ASTRA

Search