Anna Kilin este Miss Bikini Arena Platoș 2014

Pe o ninsoare ușoară și o temperatură ce se apropia mai degrabă de zero decât de o zi frumoasă de primăvară, 12 concurente au lăsat deoparte orice fel de inhibiții și și-au etalat frumusețea la cea de-a doua ediție a concursului Miss Bikini Arena Platoș. Concursul a fost organizat împreună cu Miss TV, coproducător al acestui eveniment.

            Prezentarea concurentelor a atras cele mai multe priviri. În ciuda clăparilor grei și incomozi pentru o prezentare de modă, fiecare dintre cele 12 concurente au urcat pe podium și au arătat grație. Multă, multă grație. Ușor încălzite după o probă stropită cu câte un shot au urcat pârtia pentru proba de slalom. O singură concurentă a făcut cunoștință cu zăpada, chiar înaintea liniei de finiș, restul coborând pârtia fără probleme, fie că au fost pe schiuri sau pe placă.

            Cea de-a treia probă, pornirea snowmobilului, a fost cea mai grea din concurs. Ce pare foarte simplu s-a dovedit a necesita multă forță din partea gingașelor concurente. Două dintre ele au reușit să îl pornească din prima, una singură din două încercări restul fiind nevoite să se dea bătute în fața snowmobilului. Au compensat toate la proba în care au trebuit să formeze o frază din cuvinte cât mai trăznite. Iar juriul a apreciat pe măsură atât efortul intelectual cât și modul de prezentare. Care, la unu-două grade, e o probă în sine. La fotbal a fost mai simplu, deși nu au reușit să bage „mingea în ațe”. A părut simplă și proba de cuie, cu toate că barosul folosit cântărea aproape cât unele dintre concurente. Cei patru jurați s-au retras apoi pentru deliberări iar finalul a fost unul plin de veselie și aplauze. Anna Kilin a adunat cele mai multe puncte în cele șase probe, urmată de Alexandra Suciu și Andreea Cociuba. Anna va pleca la vară în Tenerife, într-un camp de surf oferit de SupAcademy Tenerife.

Concursul a fost organizat cu sprijinul SupAcademy Tenerife, MOD Hairdresser, PHR Clinique – salon de epilare definitiva si fotointinerire, Buonavista Catering, Alexa Trif Make-up Artist, Diana Ribana, Kangoo Sibiu, Hotel Hohe Rinne, Maria Accessories și Inspire Studio – remodelare corporala.

Credit foto: Tibi Hila

Search