Asociația We Help împreună cu Fundația Au-Ro Austria Pro România sunt din acest an parteneri ai programului „Shoe Box”. Sibiul se alătură astfel celor 60 de orașe din lume în care este implementat conceptul “Shoe Box” prin care oricine, indiferent de vârstă sau statut social poate dărui un cadou de Crăciun unor copii cu o situație materială dificilă.
Cadoul din cutia de pantofi
“Shoe Box” este o inițiativă de ajutorare a copiilor orfani proveniți din familii dezorganizate sau sărace începută în anul 2007 de o familie din Cluj. Conceptul presupune ca donatorul să ofere un cadou sau mai multe cadouri cu un volum rezonabil, care să încapă într-o cutie de pantofi. Cutiile trebuie ambalate frumos și prezentate la centrul de colectare nesigilate pentru a fi sortate în funcție de viitorul destinatar, băiat sau fată, cu vârsta cuprinsă între 2 – 18 ani. Nu se acceptă alimente perisabile sau donații în bani.
Pe lângă scopul caritabil al acțiunii, proiectul urmărește responsabilizarea celor care oferă cadourile, de aceea nu se acceptă donații în bani și se insistă ca persoanele care doresc să participe la această acțiune, să-și ia timp pentru a cumpăra un cadou sau a-l pregăti, pentru a ambala cutia și a o aduce personal la centrul de colectare.
Centru de colectare la Târgul de Crăciun din Sibiu
În cadrul Târgului de Crăciun din Sibiu este amplasat un centru de colectare Shoe Box în incita Atelierului lui Moș Crăciun. Pentru informatii poate fi apelat numărul 0726481478 iar cadourile pot fi aduse în fiecare zi între orele 17:00 – 19:00, până la data limită 13 decembrie.
În prezent, la noi în țară există 83 de astfel de centre de colectare. La nivelul orașului Sibiu cutiile se pot aduce și la sediul IQuest, str. Nicolaus Olahus nr.5 (persoana de contact: Ioana Comșa, tel: 0742 579 146).
Mai multe informații despre acțiunea de colectare de la Sibiu puteți găsi pe pagina de Facebook a Asociației We Help https://www.facebook.com/UnViitorSiOSansa sau pe site-ul shoebox: http://shoebox.ro/