Maria Ștefania Crișan este Supervoluntarul anului 2013 la Sibiu!

Marți seara, în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Galei pentru Supervoluntari Sibiu, la Hotel Continental Forum s-au decernat premiile pentru cei mai activi voluntari din județul Sibiu, voluntarul anului 2013 fiind desemnată Maria Ștefania Crișan de la TIFF/ Artmania Events.

Sub regia Colors și prezentarea Adelei Mohanu, de la Turnul Sfatului, s-a derulat filmul galei, care a cuprins 15 categorii diferite, premianții fiind aleși de către un juriu format din reprezentați ai organizatorilor și instituțiilor publice active în domeniul voluntariatului din rândul celor 18 organizații și 18 voluntari care au trimis aplicații.

 

Câștigătorii anului 2013:

Cel mai tânăr voluntar: Roxana Boica, Ille et Vilaine

Voluntar cu idei: Anca Dobrotă, Festivalul de Bun Gust

Cea mai activă organizație: Societatea Studenților Mediciniști Hipocrates Sibiu

Cel mai reușit proiect: Promovarea ciclismului ca sport de masă în județul Sibiu prin amenajarea de trasee cicloturistice, Tură în Natură

Cel mai reușit proiect extrașcolar: Festivalul ”Cărți pentru cultură”, Colegiul Național O. Goga Sibiu

Proiect mobilizator de resurse din comunitate: Cărți fără preț, Asociația HTR

Jurnalistul anului: Alexandra Blejan, Antena 1

Premiu special ALEG: Echipa „Teatru contra violenței de gen”

Premiu special ISJ Sibiu: Consiliul Județean al Elevilor

Premiu special DJST Sibiu: Become

Premiu special DJST Sibiu: Dramcenter 07

Premiu special DJST Sibiu: Cenfas

Voluntar Colors: Teodora Pătru

Cel mai simpatic voluntar: Filip Botezatu, Institutul European de Training și Studii Multiculturale

Coordonatorul de voluntari al anului: Ligia Anton, Asociația Joy

Voluntarul anului: Maria Ștefania Crișan de la TIFF/ Artmania Events

“Maria Ștefania Crișan este un model de voluntar. În Sibiu. O caracterizează modestia, seriozitatea și conștiinciozitatea; este creativă, respectuoasă, meticuloasă, determinată, harnică, onestă, responsabilă și tolerantă. Are încredere în sine și în ceilalți și este cunoscută drept voluntarul care împarte energie, bucurie și fericire.  Este atat de plină de energie încât prietenii îi spun Speedy.” este declarația colegilor care au nominalizat-o la ediția din acest an a Galei pentru Supervoluntari Sibiu.

Peste 150 de invitați, voluntari, membrii ai organizațiilor neguvernamentale și școlilor, au petrecut o seară relaxantă în compania reprezentanților diferitelor instituții din domeniul voluntariatului, precum Primăria Sibiu, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret sau Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, dar și a trupei de teatru forum a organizației A.L.E.G., Dominique Simionescu, Teodora Cîrciumaru, Andrei Crăciun, Daniel Verde, trupa Eleven și grupul Emblema din Ocna Sibiului.

 

Search