Classics for Pleasure Sibiu – călătorie în lumea operei

În pleiada de evenimente organizate în fiecare an în Sibiu, Classics for Pleasure se poziționează ca un eveniment unicat, fiind singurul festival de muzică de operă și operetă ce are loc în Sibiu. Timp de trei zile, pe scena din Piața Mare, arii celebre vibrează în sufletul melomanilor, veniți în număr foarte mare pentru acest festival.

           12 tineri artiști din România, Franța și Olanda au început la Sibiu un stagiu de perfecționare în tehnici de cânt, în cadrul Centrului de Excelență în Operă inițiat de ELITE ART Club UNESCO. Alături de trei reputați artişti ai Operei Metropolitane din New York, cei 12 tineri au învățat o mare parte din tainele unui solist de succes, toți cei 12 etalându-și calitățile, pe scenă, în prima seară de festival. Spectacolul Voices of Romance a fost dirijat de Lucy Arner, unul dintre cei trei artişti americani, și susținut de Filarmonica de Stat din Sibiu alături de cei 12 soliști. Ariile din Mozart, Verdi, Rossini, Puccini sau Strauss au smuls ropote de aplauze din partea miilor de spectatori veniți să se delecteze cu acest regal de operă în centrul fostei capitale culturale europene.

            Cei mici au beneficiat de călătoria lor specială prin tărâmul operei. Mezzosoprana Oana Andra și invitații săi, printre care și tânăra interpretă sibiană Dominique Simionescu, au pus în scenă un minunat spectacol pentru copii în sala Oglinzilor din clădirea Forumului Democrat al Germanilor din România. Cu acompaniament de pian, spectacolul a avut loc într-un decor construit special pentru cei mici. Fragmente din lucrări de operă și balet îndrăgite de cei mici, strâns legate de poveștile copilăriei i-au purtat într-o călătorie magică intitulată „Aventuri pe tărâmul operei”.

            Oana Andra a revenit, pe seară, în Piața Mare, alături de soprana Ana Donose și de invitatul special al celei de-a doua seri de festival, tenorul Teodor Ilincai. Spectacolul Proms of Delight, condus magistral de dirijorul Constantin Grigore, a fost un spectacol surprinzător, atipic, cu lucrări ce rar se aud pe scenele de muzică clasică. De la Ennio Morricone la Giacomo Puccini sau de la My Fair Lady la Fantoma de la Operă, spectatorii au încercat diferite senzații ascultând cum muzica de film și piesele clasice pot fi contopite într-un singur spectacol minunat.

            Classics for Pleasure 2013 s-a încheiat cu concertul Classics Spectacular, un concert „tradițional”, dacă îi putem spune așa, inedit însă prin prisma tinerilor care l-au dus la bun sfârșit. Maestrul Horia Andreescu a condus, în ultima seară de festival, cea mai tânărâ orchestră din România, Romanian Sinfonietta Orchestra, compusă din tineri cu vârste între 15 și 21 de ani. Violonista Ioana Cristina Goicea și tânăra orchestră au interpretat Concertul pentru Vioară și Orchestră în mi minor de Mendelssohn Bartholdy, Uvertura Bărbierul din Sevilla de G. Rossini și Simfonia nr. 8 de L.W. Beethoven.

            Festivalul Classics for Pleasure a adus în Piața Mare din Sibiu un centru expozițional cel puțin inedit, construit în interiorul remorcii unui camion MAN, pus la dispoziție de firma MHS Truck & Bus, importatorul MAN în România. Suvenir de Sibiu este o expoziție de pictură realizată de tineri artiști din toate colțurile țării, tema centrală fiind cel mai frumos oraș din centrul țării, Sibiul.

            Pentru că ELITE ART Club UNESCO împlinește în acest an 10 ani de la înființare, aniversarea a fost marcată de decernarea de premii unor personalități marcante ale culturii românești. Pentru a onora aceste personalități importante care promovează cultura română au fost acordate premii tenorului Teodor Ilincai, pentru contribuția la promovarea imaginii României în străinătate, domnului Ioan Bojin,  directorul Filarmonicii de Stat Sibiu, pentru contribuția adusă la dezvoltarea proiectelor ELITE ART Club UNESCO în țară și mezzosopranei Oana Andra, pentru contribuția la dezvoltarea conceptelor educaționale pentru formarea tinerilor.

            Festivalul Classics for Pleasure este un eveniment organizat de Asociația ELITE ART Club UNESCO, susținut de Ambasada Statelor Unite ale Americii la București.  Acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria și Casa de Cultura a Municipiului Sibiu. Sponsori ai evenimentului: Continental Automotive Systems, Casa de avocatura Corciu și Asociații și Ella Traveland.

Search