Accesul în Parcarea Teatrului restricționat pentru Sibiu Streetball

Cel mai mare turneu de baschet 3 la 3 din Transilvania va avea loc în centrul Sibiului, în Parcarea Teatrului care va fi transformată in acest week-end într-o arenă dedicată streetball-ului. Organizatorii vor monta aici trei suprafețe sintetice modulare, certificate FIBA, trei sisteme de baschet mobile și o tribună cu o capacitate de 400 de locuri, astfel încât, împătimiții bachetului, jucători sau privitori, să aibă la dispoziție cele mai bune condiții de participare.

Vineri si sâmbătă seara, spațiul va fi transformat într-o locație de concerte, pe fostul amplasament al pieței de flori urmând să fie montată o scenă pe care vor cânta raku și cei de la ROA.

Pregătirile pentru spectacolul sportiv presupun o desfăşurare impresionată de oameni şi utilaje, de aceea accesul în Parcarea Teatrului va fi restricţionat treptat începând de astăzi, 17 iulie, ora 17:00, până luni, 22 iulie, ora 17:00.

Pentru evenimentul Sibiu Streetball va fi închisă doar zona 1 și zona 2 de parcare și anume parcarea cuprinsă între B-dul Corneliu Coposu și sala de sport și zona din apropierea sălii de sport. Celalalte zone de parcare vor rămâne libere, accesul optim făcându-se de pe strada Berăriei, în apropierea restaurantului Ileana.

Organizatorii evenimentului îşi exprimă regretul pentru eventualele neplăceri cauzate de impunerea acestei restricții. După încheierea spectacolului, duminică noapte, tot amplasamentul va fi eliberat pentru ca traficul în zonă să reintre în normal cât mai repede posibil.

Sibiu Streetball este cel mai mare turneu de baschet 3 la 3 din Transilvania, singurul care se desfasoara dupa regulamentul Federatiei Internationale de Baschet. Pe cele trei terenuri amenajate în Parcarea Teatrului, în acest week-end se vor întrece aprox. 100 de echipe, împărțite pe cinci categorii de vârstă, până la 10, 14, 18, peste 18 și 35 de ani. Valoarea totală a premiilor oferite în cadrul turnelui este de 5.000 EURO.

Acţiunea este inclusă pe Agenda Sportivă a oraşului Sibiu, fiind cofinanţată de Consiliul Local prin Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu și derulată în parteneriat cu Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Partenerul principal al evenimentului: UNIMAT – material de construcții. Partener de eveniment: Atlassib.

Search