Sibiul va vibra în ritm de hard-enduro marți la ora 17:30

Peste 365 de rideri au venit în România pentru cea de a 10-a ediție a Red Bull Romaniacs, competiție privită drept cel mai dificil raliu hard-enduro de pe planetă. Centrul Sibiului s-a transformat deja într-o arenă pentru Prologul programat mâine de la ora 17:30. Cei mai buni rideri din competiție sunt pregătiți să facă un show extrem pentru fanii care vor asista la debutul ediției aniversare.

Luni, o parte din riderii de la clasa Pro au făcut câteva demonstrații spectaculoase, pentru media și fani, chiar pe traseul de la Prolog și au făcut cunoștință cu obstacolele creionate de track managerul Andy Fazekas. Anul acesta, pe B-dul Coposu au fost construite 15 obstacole, nouă dintre ele în premieră, iar restul de șase au fost selectate dintre cele mai bune obstacole create de-a lungul edițiilor precedente. Prologul Red Bull Romaniacs a devenit cunoscut peste tot în lume după ce obstacolele create de Andy au fost adoptate în competiții de enduroindor sau de endurocross, multe dintre ele regăsindu-se în prezent în Campionatul american de Endurocross. Pentru ediția aniversară s-a recreat zona de wall-ride, unde concurenții merg practic pe o înșiruire de obstacole de forma unor evantaie și testează legile fizicii. Cu alte cuvinte, dacă nu accelerezi cât trebuie, riști să cazi de pe aceste evantaie, iar distanța până la sol este chiar și de 15m.

Pentru construcția Prologului din acest an s-au folosit: 60 metri cubi de lemn, 70 de tone de bușteni, 30 de tone de piatră, 6 containere și 10 rădăcini groase, cu diametru de aproape un metru.

La clasa Pro, show-ul de la Prolog se anunță incendiar, în finală fiind așteptați să ajungă rideri precum Graham Jarvis (Marea Britanie – 3 titluri Red Bull Romaniacs), Chris Birch (Noua Zeelandă – 1 titlu Red Bull Romaniacs),  Jonny Walker (Marea Britanie – câștigător Prolog RBR 2012), Wade Young (17 ani, Africa de Sud – câștigător Roof of Africa 2012) sau Ivan Cervantes (Spania, multiplu campion mondial de enduro clasic).

Un punct interesant al show-ului va fi evoluția celor trei fete care se luptă pentru titlul neoficial de regină a Carpaților. Sorina Sandu (România), Veronika  Dallhammer (Austria) și Ulla Gorber (Germania) concurează la clasa Hobby Single.

Până să ajungă însă la showul de la ora 17:30 toți concurenții, inclusiv cei 17 rideri români, vor trebui să treacă de sesiunile de calificări. Prologul contează pentru desemnarea ordinii de start în prima zi din munți (miercuri 3 iulie), însă în finală ajung doar primii 49 de rideri de la fiecare categorie celorlalți luându-se în considerare timpul din calificări.

La calificări se va da startul în ordinea numerelor de concurs, iar programul este următorul:


Clasa Hobby Single class – Start – 9:00

Riderii vor fi pe linia de start la:- 08.30

Clasa Hobby Team  – Start – 10:30

Riderii vor fi pe linia de start la:- 10:00

Clasa Expert Single  Start – 11:30

Riderii vor fi pe linia de start la:- 11.00

Clasa Expert Team Class 12:30
Riderii vor fi pe linia de start la:- 12.00

Clasa Pro Class – Start 13:00
Riderii vor fi pe linia de start la:- 12.30

Clasa Rookie class – start 13:30

Riderii vor fi pe linia de start la:- 13:00

 

Surpriza de la Prologul RBR

Melodia dedicată Red Bull Romaniacs 
Romaniac – o piesă produsă de Stuart Biggins și scrisă de bandul australian Rincon, voce Maria Cojocaru.
La Prolog, piesa Romaniac va fi interpretată live de către Red Bull Romaniacs Band Prolog: voce – Maria Cojocaru, tobe – Adrian Ban, bas – Sergiu Bodescu, solo de chitara – Dragos Dicu, chitară – Ilie Vlad Manole.
Melodia încearcă să suprindă sentimentele pe care le au riderii care vin în România pentru a avea parte de experiența supremă în enduro extrem.  Maria Cojocaru a devenit cunoscută în România după ce a concurat la showul tv Vocea Romaniei și face parte din echipa Red Bull Romaniacs de mai mulți ani.

 

Opiniile câtorva din riderii care și-au lăsat amprenta asupra Red Bull Romaniacs, inclusiv cea a lui Cyril Despres (de 5 ori câștigător al Dakar-ului) le puteți afla accesând: http://www.redbullromaniacs.com/ro/editia-2013/stiri/stiri-detaliate/article/piloti-de-top-despre-red-bull-romaniacs/?tx_ttnews%5BbackPid%5D=841&cHash=0e34aa8b4b05c89d0618cdb47134c011

Search