Feeric Fashion Days – șase zile de festival, încheiate cu succes

Mereu sub presiune din cauza condițiilor meteo nefavorabile, cea de-a șasea ediție a Feeric Fashion Days s-a încheiat aseară, pe pasarela suspendată din Piața Mică, după șase zile de festival pline de prezentări care mai de care mai spectaculoase.

Festivalul a debutat cu stângul. Prima prezentare individuală din noua ediție de festival, cea a Biancăi Popp din pârâul Palatului Brukenthal din Avrig a fost amânată din cauza ploii. Echipa festivalului s-a reunit în ședință și s-a luat decizia ca toate prezentările ce vor urma să aibă loc conform programului, indiferent de greutățile întâlnite. Și toate au mers șnur. Adriana Goilav a prezentat în terminalul Aeroportului Sibiu. Olimpia Dobrotă a scos la iveală o colecție fenomenală, într-o prezentare cu totul și cu totul minunată, în zona Olăritului din Muzeul în Aer Liber. Sub cupolele Casei Artelor, Andra Papuc, studentă a Universității Lucian Blaga din Sibiu a prezentat poate cea mai elegantă colecție dintre cele văzute anul acesta la Feeric. În ciuda ploii abundente, peste 100 de persoane au urcat în Cetatea Cisnădioara pentru revenirea designerului sibian Anca Stănilă la Feeric Fashion Days, cu o prezentare plină de prospețime și culoare. Apoi, în cea de-a treia zi de festival, pe o ploaie puternică, Anamaria Șut și-a prezentat ultimele creații în haosul controlat din Piața Aurarilor. O prezentare pe care ploaia a reușit doar să o facă și mai spectaculoasă. Unul dintre cei mai în vogă designeri sârbi, Pedja Neric, și-a prezentat colecția primăvară-vară în hala Boromir unde se produc dropsurile, printre linile de producție funcționale. Cea de-a patra seară a Feeric Fashion Days s-a încheiat cu prezentarea plină de stil și sobrietate a Nataliei Vasiliev, pe Pasajul Scărilor.

Prezentarea studenților ULBS din Hala Balanța a uimit întreaga asistență. Decorul industrial, macaraua mobilă ce a transportat una dintre manechine pe întreaga durată a pasarelei au fost punctele cheie ale acestei prezentări. Cristian Samfira a cucerit publicul cu prezentarea sa individuală desfășurată în Depoul CFR Călători. De o geometrie perfectă, spațiul a sprijinit și a pus în valoare creațiile vestimentare, cu atât mai mult cu cât manejul, prezentarea generală a colecției, s-a desfășurat pe placa turnantă, cu o întoarcere de 360 de grade în fața publicului. Florin Dobre a uimit publicul sibian cu o prezentare masculină extrem de creativă, în curtea Restaurantului Max. Sute de oameni au asistat la prima parte a Galei Feeric. Prezentatoarea evenimentului, vedeta Antenei 2 – Maria Simion, a fost și primul designer urcat pe pasarela din Piața Mică în această ediție de festival. Alături de ea au mai prezentat Diane Părăian, Doina Gangan, Sandra Chira, Georgiana Nicolaescu, Rozalia Bot iar spectatorii au mai putut urmări o prezentare de papioane semnată Bowtique și prezentarea Wella Trends by Luciano, prezentare de coafuri.

Ultima zi de festival a început cu o prezentare la fel de atipică, în bazinul Băii Neptun. Golit de apă, bazinul a fost umplut cu scaune pentru spectatori și amenajat într-o pasarelă extrem de potrivită pentru o prezentare de modă. Întreg festivalul s-a mutat apoi la Avrig, unde Bianca Popp a reluat prezentarea amânată din prima zi de Feeric, în ropote de aplauze. Tot în curtea Palatului de Vară Brukenthal, Adina Buzatu și colecția Cristalerie, realizată de Ioan Tămâian, Adriana Cazan, Olimpia Dobrotă și Rodica Slabu au încheiat seria prezentărilor individuale din cea de-a șasea ediție a Feeric Fashion Days. Festivalul s-a încheiat pe pasarela suspendată din Piața Mică unde, în ciuda vremii și a frigului publicul sibian a sosit și s-a bucurat de minunățiile create de Erika Lopez, Beata Szasz, A & S Negulescu, Charles & Ron, Evgheni Hudorojcov, Wella Trends by Excentric și Adina Buzatu.

Credit foto: Sebastian Marcovici

Search