TIFF Sibiu 2013, la start!

Proiecții speciale, concert şi invitaţi de marcă în cinci zile de Festival

Festivalul Internațional de Film Transilvania Sibiu începe mâine, 19 iunie, şi, timp de cinci zile, îşi va încânta publicul cu peste 30 de pelicule de cea mai bună calitate, concerte, proiecţii speciale, întâlniri cu oameni cunoscuţi din lumea cinematografiei şi alte surprize.

Startul proiecţiilor se dă încă de la orele amiezei, cu o serie de titluri dedicate celor şapte arte: la Centrul Cultural Habitus rulează, de la ora 15.00, Dimensiunea umană, iar de la 17.00 Artistul care a înghiţit lumea, în timp ce la Teatrul Gong este programată, la ora 18.00, o producţie impresionantă despre lumea baletului – Primul loc, iar la ora 20.00 o peliculă intrigantă – Motoare sfinte. Prima proiecţie  de marcă a Festivalului are loc de la ora 22.00, în Piaţa Mare, unde publicul este invitat să vizioneze o comedie de referinţă a cinematografiei româneşti recente. E periculoso sporgersi (r. Nae Caranfil) este pelicula-bornă care a marcat începutul noului și excelentului cinema românesc, aflată la aniversarea a 20 de ani de la premieră, care va rula în prezenţa regizorului şi a unora dintre actorii din distribuţie.

Pasionaţii de muzică se vor putea delecta cu filmele dedicate acestei arte programate la Music Pub, începând cu ora 22.00 – Sindromul Punk şi Glastopia.

Joi, 20 iunie, Piaţa Mare din Sibiu va fi punctul maxim al distracţie de la TIFF. Etno-rockerii de la Zdob şi Zdub vor susţine un concert incendiar, începând cu ora 19.30, care va fi urmat de premiera celei mai recente comedii semnate de Horaţiu Mălăele – Funeralii fericite. Mălăele va fi prezent la proiecţie, alături de Adrian Lustig, producătorul şi scenaristul filmului.  

Pe agenda TIFF 2013 figurează două evenimente speciale, organizate în decorurile deosebite ale Cetăţii Cisnădioara şi Muzeului în aer liber Astra din Dumbrava Sibiului. Vineri, 21 iunie, la ora 21.30, la Cisnădioara va fi proiectat Samsara, un documentar impresionant, iar sâmbătă, la ora 22.00, pe lacul din Muzeul Satului – Viaţa lui Pi, revoluţionarul filmul al lui Ang Lee.

Pe ecranul din Piaţa Mare vor rula, până la finalul Festivalului, de la ora 22.00, cele mai tari pelicule ale momentului: vineri, 21 iunie, Zborul (r. Robert Zemeckis, cu Denzel Washington), sâmbătă, 22 iunie, Atlasul norilor (r. Tom Tykwer, Andy şi Lana Wachowski, cu Tom Hanks), iar duminică, 22 iunie Anna Karenina (r. Joe Wright, cu Keira Knightlley şi Jude Law). 

TIFF Sibiu 2013 este un eveniment organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc – APFR, cu sprijinul Ministerului Culturii, al Primăriei Sibiu şi al Casei de Cultură a municipiului Sibiu.

 

Prezentat de: Carlsberg

Parteneri: Continental Automotive Systems Sibiu, Ibis Hotel, Algeco, Tango Restaurant & Pub, Getica, Metropolis, Transilvania Film, Lucas Sandwich, Buonavista Banqueting, Assault Security, Mobila Dalin, Teatrul Gong, Music Pub, Complexul Național Muzeal Astra.

Maşina oficială: TESS Volkswagen

Partener tehnologic: Brinel

Parteneri media: Antena 1 Sibiu, Kiss FM, Zile&Nopţi, Turnul Sfatului, Sibiu 100%, Tribuna, Portocalia, Ora de Sibiu, Hermannstadter Zeitung, Rondul de Sibiu, Raluca și Răzvan, Sibiul.ro, Profil Cultural, Mesagerul de Sibiu, CityNews, Brylu.ro, Cemerita.ro, VinsiEu.ro, Metropotam.ro, tpu.ro, inoras.ro, 25h.ro.

Parteneri de promovare: Cameleon PR&Events, Sibiu Media Center.

Credit Foto: Sebastian Marcovici

Search