Designeri celebri la Feeric Fashion Days

25 de designeri români și străini vor prezenta, timp de șase zile, cele mai noi tendințe în moda europeană în cea de-a șasea ediție a Feeric Fashion Days. Cel mai mare festival de modă din România adună în Sibiu nume importante ale modei. Adina Buzatu, Natalia Vasiliev, Evgheni Hudorojcov, Bianca Popp, Erika Lopez sau Ana Maria Galan și mulți alți designeri de talie internațională au pregătit colecții spectaculoase pentru prezentările de modă de la Sibiu.

            Între 25 și 30 iunie, Sibiul redevine capitala națională a modei. Pe lângă cele două seri de Gală, din 29 și 30 iunie, ce vor avea loc pe pasarela suspendată din Piața Mică, designeri români și străini vor prezenta individual colecții inedite, în ton cu locul de desfășurare. „Prezentările de modă din Feeric Fashion Days sunt atipice în lumea modei tocmai pentru că se petrec în spații neconvenționale. Frumusețea creațiilor este dublată de atmosfera fiecărui spațiu de prezentare. Am insistat pe contrastul dintre piesele de colecție și spațiu în fiecare dintre aceste prezentări individuale”, spune Mitichi, creatorul Feeric Fashion Days.

            Adina Buzatu, unul dintre cei mai cunoscuți stiliști români va prezenta, în 29 iunie, o nouă colecție de îmbrăcăminte masculină în decorul fantastic al Palatului de vară al baronului Samuel von Brukenthal din Avrig. După prezentarea din tramvai de anul trecut, Bianca Popp revine cu o nouă prezentare complet atipică. Tot în Palatul Brukenthal din Avrig, Bianca își va prezenta noile creații într-un spectacol acvatic. Modelele vor defila prin apă, pe cursul pârâului din curtea Palatului. „Eu fac haine pentru fetele de orice vârstă care nu vor să se întâlnească cu alte fete îmbrăcate la fel în nicio circumstanță. Fac haine pentru fetele care urăsc uniformele și care continuă să creadă că ele sunt altfel decât restul lumii”, spune Bianca Popp despre noua ei colecție.

            După ce anul trecut a prezentat la Feeric Fashion Days două colecții, Natalia Vasiliev revine la Sibiu cu o prezentare de gală și o prezentare individuală cu influențe medievale, pe Pasajul Scărilor, în data de 28 iunie. Cu studii la Milano, un master și un doctorat în arta modei, Olimpia Dobrotă are în față o mare provocare pentru prezentarea individuală din Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului. Fiecare dintre cele 20 de fotomodele va prezenta piesele colecției în câte o curte tradițională iar participanții la prezentare vor trece pe la fiecare, într-un alai de nuntă cu lăutari. Joi, în 27 iunie, designerul sibian Anca Stănilă revine la Feeric Fashion Days după apariția din prima ediție a festivalului. Noua colecție Anka`s va fi prezentată într-un decor cu totul și cu totul special, în Bazilica Cetății Cisnădioara. Vineri, în 28 iunie, Feeric Fashion Days îl primește pentru prima dată pe designerul sârb Pedja Naric. Pedja este unul dintre designerii de top din Serbia iar prezentarea sa individuală va avea loc în fabrica de dropsuri Feleacu a grupului Boromir. Liniile de producție vor fi funcționale în timpul prezentării.

 

Search