Conferinţa CultTour de la Sibiu – dezvoltare sustenabilă pentru Muzeul ASTRA

O  strategie de dezvoltare sustenabilă a celui mai mare Muzeu în aer liber din România este concluzia conferințelor din 29-30 aprilie 2013 în cadrul proiectului CultTour.

Complexul Național Muzeal ASTRA și Fundația DALA au organizat, în perioada 29-30 aprilie 2013, în cadrul proiectului CultTour – Cultural (garden) heritage as focal points for sustainable tourism, o sesiune de lucru cu tema „Peisajul cultural ca produs turistic”. Evenimentul s-a desfășurat în Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA (în aer liber), în sala de conferințe a Centrului ASTRA pentru Patrimoniu.

Evenimentul a fost dedicat profesioniștilor implicați în cercetarea, restaurarea și mai ales în valorificarea peisajului cultural din perspectivă turistică.

Întâlnirea a avut drept principal obiectiv schimbul de bune practici și experiențe în abordarea peisajului cultural, urban sau rural deopotrivă, din perspectiva valorificării turistice sustenabile.

Lucrările au fost grupate în jurul a trei teme:

1.    Muzeul ASTRA ca peisaj cultural. Sărbătorind în acest an 50 de ani de la inaugurare, muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, în dubla lui calitate de gazdă și beneficiar direct al proiectului CultTour, a fost subiectul și obiectul lucrărilor celei dintâi secțiuni. Au fost abordate elemente ale construirii și devenirii muzeului în ipostaza de peisaj cultural.

2.    Modele de reutilizare a peisajului cultural. Reședința de vară a baronului Samuel von Brukenthal din Avrig este situl pilot al României în cadrul proiectului CultTour. Element de peisaj cultural emblematic pentru Țara Oltului și județul Sibiu, palatul de la Avrig este în curs de redefinire a funcționalității din perspectiva dezvoltării turistice durabile, iar modelele de reutilizare sunt propuse prin intermediul acestui proiect. Abordări similare au fost dezbătute pe parcursul acestei secțiuni.

3.    Workshop pe tema turismului cultural. Această secțiune a fost condusă de doamna Claudia Bauer-Krosbacher, specialist în dezvoltarea de produse turistice culturale din cadrul IMC Universitatea de Științe Aplicate din Krems Austria, partener furnizor de know-how în cadrul proiectului CultTour. S-a intenţionat o abordare practică, interactivă și participativă.

Sesiunea „Peisajul cultural ca produs turistic” a prilejuit prezentarea şi dezbaterea unor experienţe dintre cele mai diverse în domeniul peisajului cultural, veritabile modele de revalorizare a resurselor naturale şi a patrimoniului. Reprezentanţii Muzeului ASTRA, Ciprian Ştefan, Mirela Iancu şi Ovidiu Baron, au vorbit, alături de preşedintele Fundaţiei Dala, Ovidiu Daneş, despre direcţiile de dezvoltare a peisajului cultural din Dumbrava Sibiului, plecând de la premisele evoluţiei acestuia în ultimele cinci decenii. Arhitecţi şi peisagişti de prestigiu, alături de profesionişti tineri, cu rezultate deja confirmate în domeniul peisajului cultural, au prezentat modele de dezvoltare durabilă pornind de la resurse locale neexploatate la justa lor valoare. Doamna Cornelia Feyer, de la Fundația Samuel von Brukenthal, a vorbit despre situl pilot de la Avrig (Reședința de vară a baronului Samuel von Brukenthal), detalii despre planurile de dezvoltare locală din zonă oferind, în intervenţiile sale, şi primarul oraşului Avrig, Arnold Klingeis. Doamna Caroline d’Assay, președintele Fundației ProPatrimonio, Franța, a prezentat proiectul Vila Ștefan Golescu și parcul din Câmpulung Muscel – restaurare și reutilizare, iar  dl. Șerban Sturdza, președintele Fundației ProPatrimonio România, a vorbit despre Conacul P.P. Carp și parcul din Țibănești, Iași – studiu de caz asupra intervențiilor de restaurare și reutilizare. Ceilalți lectori au abordat proiecte legate de restaurarea bisericilor de lemn şi reintegrarea lor în peisajul cultural al satelor româneşti, despre voluntariatul internaţional pentru patrimoniu, peisajul cultural din Roşia Montană, practicile universitare, s.a.

CultTour SEE/B/0006/4.3/X este un Proiect INTERREG IVB, finanțat de UE în cadrul Cooperării Teritoriale Europene (ETC – European Territorial Co-operation), Programului de Cooperarea Transnațională Sud-Estul Europei (SEE – South East Europe Transnational Cooperation Programme) și cofinanțat de  Fondul European de Dezvoltare Regională (ERDF – European Regional Development Fund). Implementarea proiectului se desfășoară în perioada ianuarie 2011 –  decembrie 2013, iar suma totală de finanțare a proiectului se ridică la 2.672.360,00€.

CultTour urmărește implementarea unor strategii de conservare și valorificare a locațiilor de patrimoniu cultural (grădini și spații în aer liber) oferindu-le o utilizare contemporană.

Proiectul mizează pe nevoia de oferte turistice profesionale și de un personal  educat după standarde internaționale, trendul actual în Europa de Sud Est. Prin urmare, CultTour dorește crearea de scenarii și strategii pentru o dezvoltare adaptată turismului de nișă, bazat pe principii de sustenabilitate și economie creativă.

Mai multe detalii despre proiectul CultTour – Cultural (garden) heritage as focal points for sustainable tourism puteti găsi accesând www.culttour.eu

Search