VOLAM – VOLUNTEERING IN ASTRA MUSEUM SIBIU

VOLAM este o platformă de voluntariat internațional și practici universitare inițiată de fundația DALA și MCPT ASTRA care face parte din programul de dezvoltare durabilă a Complexului Național Muzeal ASTRA.

În momentul de față partenerii noștri sunt: UNION REMPART(FRANȚA), federație de ong-uri înființată în 1963 cu expertiză în domeniul restaurării, conservării și promovării patrimoniului internațional, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu București, Facultatea de Arhitectură din Timișoara, Asociația Peisagiștilor din România, Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului  și Facultatea de Științe Socio-Umane ULB Sibiu.

În cadrul VOLAM, în perioada 29.04 – 12.05.2013 se va desfășura primul proiect finanțat de AFCN ”Educație pentru voluntariat în sectorul cultural” care va reuni 40 de voluntari europeni și studenți ai UAUIM București, SAIAPM Sibiu și ai Departamentului de Istorie, Patrimoniu ULBS.

Proiectul „Educație pentru Voluntariat in Sectorul Cultural” este construit în jurul workshop-ului care se va desfășura timp de 2 săptămâni, voluntarii și studenții români participând în echipe mixte și vor fi inițiate în tehnici tradiționale de construcție, peisagistică, documentare-cercetare antropologică si animație culturală. Proiectul are un caracter formativ atât pentru voluntarii străini,  studenții români, cât și pentru personalul muzeului.

Search