Proiecţie specială la Cinema ASTRA FILM: Părintele Arsenie Boca, omul lui Dumnezeu

Cinema ASTRA FILM vă invită joi, 25 aprilie, de la ora 18, la proiecţia specială a filmului Părintele Arsenie Boca, omul lui Dumnezeu. Aflându-ne într-o perioadă importantă pentru creştinii care se pregătesc pentru Săptămâna Mare şi apoi pentru sărbătoarea Învierii Domnului, Cinema ASTRA FILM va proiecta acest film despre o figură bine conturată în sfera religioasă din România.

Părintele Arsenie Boca, omul lui Dumnezeu este un documentar realizat de Nicolae Mărgineanu în anul 2011 și aduce în prim-plan personalitatea lui Arsenie Boca, numit și „Sfântul” de colegii săi de la Academia Teologică din Sibiu. Toate etapele vieții sale par să fie marcate de dragostea față de Dumnezeu și față de oameni. Monah dedicat, cu legendare haruri de prooroc și tămăduitor, Arsenie Boca a fost și pictor de biserici, om de cultură și filosof al științelor și religiei. Personalitate magnetică, el a atras mii de oameni care veneau să i se confeseze sau să îi ceară sfatul, dar și suspiciunea autorităților vremii care l-au urmărit până aproape de moartea sa. Documentarul prezintă și mărturii impresionante ale unor oameni care l-au cunoscut personal pe cel ce pare să aibă, într-adevăr, aura unui sfânt. Filmul a fost realizat cu ajutorul Fundației Arsenie Boca și s-a bucurat de numeroase aprecieri pentru valoarea sa de film-document. Documentarul a fost ales şi pentru selecţia oficială a ASTRA FILM FESTIVAL din 2011, la secţiunea Made in Romania.

Proiecţia are loc la Cinema ASTRA FILM- Sala Mansardă (intrare din Piaţa Huet, nr. 12).

Biletele se găsesc la Casieria din Piaţa Mică, nr.11, între orele 9:00 şi 17:00 sau cu 30 minute înainte de proiecţie. Nu se fac rezervări. Informaţii la telefon: 0269.202.417

Search