În weekend-ul ce tocmai s-a încheiat, s-a desfășurat la Sibiu faza naţională a celei de-a XVII-a ediţii a Olimpiadei „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, un eveniment organizat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu, în colaborare cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA, sub autoritatea Consiliului Judeţean Sibiu. Ediţia de anul acesta a beneficiat de finanţare din partea Administraţiei Fondului Cultural Naţional.
Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului şi Casa Artelor au fost locațiile ideale unde cei 139 de elevi participanți au putut să-și etaleze îndemânarea și talentul pentru următoarele meşteşuguri: icoane pictate pe sticlă şi lemn, pictat cruce pe lemn, sculptat icoane de vatră, pictură naivă, metaloplastie, încondeiat ouă, confecţionat măşti, confecţionat păpuşi în port popular, cusut, brodat, confecţionat piese de port popular, împletit fibre vegetale, împletit ciucuri pe lemn, împletit ciorapi, tors, ţesut la război vertical şi orizontal, confecţionat podoabe, dantelă cu ciocănele, broderie pe pile, cojocărit, olărit, confecţionat instrumente muzicale, prelucrare lemn, os şi fier, prelucrare corn.
Pe parcursul celor 4 zile de concurs, cei peste 3200 de vizitatori au putut admira minunatele costume populare purtate cu mândrie de reprezentanţii judeţelor: Alba, Bihor, Bistriţa – Năsăud, Botoşani, Braşov, Bucureşti, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mureş, Olt, Satu-Mare, Sălaj, Suceava, Timiş, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Sibiu (Arpaşul de Sus, Avrig, Aţel, Sălişte, Bazna, Cisnădie, Cârţa, Racoviţa, Sibiu – Colegiul Naţional „Octavian Goga”, Grupul Şcolar de Construcţii şi Arhitectură „Carol I”, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum”, Şc. Gen. „Regina Maria”, Atelier individual Cristi Ispas, Atelier individual Arta Vlăjie, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”.
Ediţia de anul acesta s-a bucurat de participare internaţională prin prezenţa unui grup de elevi din Bulgaria, coordonaţi de domnişoara Tsvetomira Nicolova, muzeograf în cadrul Complexului de Arhitectură şi Etnografie ETAR şi de doamnele profesoare Rositsa Rusova şi Krasimira Angelova. Elevii au participat la workshop-urile existente în cadrul concursului: prelucrarea artistică a lemnului, olărit, confecţionat păpuşi, confecţionat podoabe, brodat sub atenta supraveghere şi instruire a domnilor profesori: Mircea Lac – Hunedoara, Dolofan Maria – Vâlcea, Coroiu Rodica – Alba, Pop Maria Irina – Satu – Mare şi Rodica Ispas – Sibiu.
Ediţia a XVII-a a Olimpiadei a fost încununată de următorii câştigători, la secţiunile:
OLĂRIT
PREMIUL I
1. LUIZA PALOŞI, Horezu, Vâlcea, instr. Cristian Sima
2. SEBASTIAN FAGHI, Sibiu, instr. Marcela Bratu
CONFECŢIONAT INSTRUMENTE MUZICALE
PREMIUL I
1. ANDREI ANDRONIC VASU-IUGĂŢ, Bucureşti, instr. Marin Preduşel
ICOANE PICTATE PE STICLĂ
PREMIUL I
1. CRINA MĂDĂLINA PETRAŞCU, Moreni, Dâmboviţa, instr. Elena Băniceru
2. CĂTĂLIN GABRIEL PAGU, Miercurea Ciuc,Harghita, instr. Nicoleta Ploşnea şi Mariana Ivan
3. ALEXANDRA OLĂREANU, Urziceni, Ialomiţa, instr. Victoriţa Berbec
4. ELENA GUŢĂ, Panciu, Vrancea, instr. Adriana Chelaru
5. MARIA ALEXANDRA OPREAN, Sibiu, instr. Arta Maria Vlăjie
6. ALEXANDRA IURIAN, Sibiu, instr. Florinela Stângu
7. RADU BRAGA, Sibiu, instr. Florinela Stângu
8. ANDREEA COROIANU, Sibiu, instr. Ioana Negoiţă
PREMIUL I Premiul special Matei Purcariu Ţimforea
1. ANDREEA NĂSTASE, Bucureşti, instr. Ana Alexandra Vasu-Iugaţ
PREMIUL I Premiul special Savu Moga
1. ADELA MARIA VONICA, Sibiu, instr. Simona Vonica
PREMIUL I Premiul special al Muzeului ASTRA
1. IOAN ALEXANDRU ISPAS, Sibiu, instr. Cristi Ionică Ispas
2. ANA MARIA LARIVANOV, Botoşani, instr. Carmen Maxim
PREMIUL I Premiul special Pentru păstrarea tradiţiei
1. GABRIELA ARSENE, Ilfov, instr. Mariana Badea
2. LIGIA IONIŢĂ, Ilfov, instr. Mariana Badea
3. ELENA ADRIANA POPA, Ilfov, instr. Mariana Badea
PREMIUL II
1. ANDRADA MARIA CHIŞ, Oradea, Bihor, instr. Gheorghe Costea
2. ARLENA PARASCHIVESCU, Olteniţa, Călăraşi, instr. Ecaterina Mitran
3. CRISTINA SUCIU, Cluj, instr. Ioniţa Timiş
4. ROXANA DĂNĂILĂ, Braşov, instr. Luminiţa Savin
5. DORINA NECHITA, Miercurea Ciuc, Harghita, instr. Nicoleta Ploşnea şi Mariana Ivan
6. IOANA SCUTARIU, Hârlău, Iaşi, instr. Ioana Bianca Bârzu
7. ELIANA-FLORINA FLORESCU, Ilfov, instr. Mariana Badea
8. ECATERINA STANCU, Ilfov, instr. Mariana Badea
9. GABRIELA MĂDĂLINA SANDU, Bârlad, Vaslui, instr. Sebastian Pascu
10. ANDREEA SĂRITEANU, Panciu,Vrancea, instr. Adriana Chelaru
11. DENISA DANIELA MERCA, Aţel, Sibiu, instr. Daniel Paneş
12. SERGIU SPRINCIANĂ, Bazna, Sibiu, instr. Radu Gabriel
13. ANDREEA SCOROBEŢ, Racoviţa, Sibiu, instr. Anca Georgeta Bucur
14. DENISA ADRIANA IOSIF, Racoviţa, Sibiu, instr. Anca Georgeta Bucur
15. ŞTEFANIA PETRIŞOR, Sibiu, instr. Simona Vonica
PREMIUL II Premiul special Sfinţii Români
1. RALUCA MIRON, Constanţa, instr. Gabriela Barbu
PREMIUL III
1. SORINA IOJA, Bistriţa, Bistriţa Năsăud, instr. Elena Nacu
2. DOROTHEEA VĂCAR, Bistriţa, Bistriţa Năsăud, instr. Elena Nacu
3. LAVINIA DANIELA GASPAR, Târgu Lăpuş, Maramureş, instr. Mariana Pop şi Rodica Vele
4. FLAVIU IOAN LĂPUŞAN, Târgu Lăpuş, Maramureş, instr. Mariana Pop şi Rodica Vele
5. RALUCA BOTOŞ, Mădăraş, Satu Mare, instr. Diana Fărcaş
6. ALINA PAŞCA, Jibou, Sălaj, instr. Ionel Baltă
DIPLOMA DE PARTICIPARE
1. DAIANA TOADER, Lugoj, Timis, instr. Nataliţa Boieţi
ICOANE PICTATE PE LEMN
PREMIUL I
1. ŞTEFANIA PRODAN, Olteniţa, Călăraşi, instr. Ecaterina Mitran
2. ANA BEATRICE BĂTĂRIGĂ, Urziceni, Ialomiţa, instr. Victoriţa Berbec
3. ROXANA MĂGDĂLIN, Bazna, Sibiu, instr. Radu Gabriel
PREMIUL I Premiul special Dumitru Stăniloaie
1. IOANA MORONKA, Bistriţa, Bistriţa Năsăud, instr. Elena Nacu
PREMIUL II
1. PAULA ELENA BORŞA, Miercurea Ciuc, Harghita, instr. Nicoleta Ploşnea
2. DĂNUŢ ALEXANDRU POP, Baia Mare, Maramureş, instr. Mihaela Florina Menagachi
3. MARIA TEODORA DRĂGUŢ, Cisnădie, Sibiu, Mihaela Verdeş
PREMIUL III
1. MANUELA FEDORCA, Negreşti Oaş, Satu Mare, instr. Irina Maria Pop
2. ANDREEA PINTEA, Jibou, Sălaj, instr. Ionel Baltă
CRUCE PICTATĂ
PREMIUL II
1. CĂTĂLINA STANCIU, Bistriţa, Bistriţa Năsăud, instr. Elena Nacu
PICTURĂ NAIVĂ
PREMIUL I
1. ŞTEFANIA BODESCU, Bistriţa, Bistriţa Năsăud, instr. Elena Nacu
2. CĂLIN DANIEL BĂRUŢ, Moreni, Dâmboviţa, instr. Elena Băniceru
PREMIUL I Premiul special Nicolae Suciu
1. IONUŢ MURG, Oradea, Bihor, instr. Gheorghe Costea
PREMIUL II
1. SERENA TEODORA TOPALĂ, Bucureşti, instr. Ana Alexandra Vasu-Iugaţ
2. SERAFIM RAZA, Cluj, instr. Ioniţa Timiş
PREMIUL III
1. ANDREEA INCEU, Jibou, Sălaj, instr. Ionel Baltă
ÎNCONDEIAT OUĂ
PREMIUL I
1. DIANA DRÎNGĂ, Lunca Câlnicului, Braşov, instr. Ion şi Gabriela Mănăilescu
2. TEODORA ISTRATE, Miercurea Ciuc, Harghita, instr. Nicoleta Ploşnea
3. MIHAELA STOLIER, Brodina, Suceava, instr. Oresia Leociuc şi Sofrona Perţa
PREMIUL II
1. NAGY NOEMI ANITA, Odorheiu Secuiesc, Harghita, instr. Ban Erzsebet
2. RALUCA BANU, Vintileasca, Vrancea, instr. Stana Georgescu Apostu
3. IONUŢA STERI, Vintileasca, Vrancea, instr. Onuţa Chivoiu
4. DACIAN URSU, Sibiu, instr. Simona Vonica
PREMIUL II
PREMIU SPECIAL PENTRU PĂSTRAREA TRADIŢIEI TUDOR DIACONEASA
1. VIRGIL TEODOR CIOBANU, Călui, Olt, instr. Petre Ciobanu
2. COSTINEL VIOREL BEŞTELEU, Călui, Olt, instr. Petre Ciobanu
PREMIUL III
1. RALUCA ANDREEA VODĂ, Bucureşti, instr. Izabela Stan
2. ALEXANDRA VODĂ, Bucureşti, instr. Izabela Stan
3. DIANA NINA STOIAN Vintileasca, Vrancea, instr. Onuţa Chivoiu
PRELUCRARE LEMN
PREMIUL I
1. GABRIELA DOBREI, Deva, Hunedoara, instr. Mircea Lac
2. MIHAI ŢARCĂ, Vatra Dornei, Suceava, instr. Mihai Vleju
PREMIUL II
1. RAREŞ MAN, Huedin, Cluj, instr. Ştefan Bara
2. GYENGE TIMEA, Covasna, instr. Konnat Laszlo
PREMIUL III
1. TEODOR MIRCEA POPESCU, Bucureşti, instr. Monica Popescu
2. NAGY MIKLOS, Covasna, instr. Konnat Laszlo
MOBILIER PICTAT
PREMIUL I
1. ANDREA SÎRBU, Odorheiul Secuiesc, Harghita, instr. Kovacs Judith
PREMIUL II
1. ŞTEFAN MORAR, Braşov, instr. Cornel Sculean
2. TUDOR CÂMPEAN, Bazna, Sibiu, instr. Radu Gabriel
PRELUCRAREA METALULUI
PREMIUL I
1. RALUCA PÎRVA, Deva, Hunedoara, instr. Mircea Lac
PRELUCRAREA OSULUI
PREMIUL I
1. ANDREEA BOŞOROGAN, Deva, Hunedoara, instr. Mircea Lac
2. EMANUEL HĂGĂTIŞ, Vatra Dornei, Suceava, instr. Mihai Vleju
ICOANE DE VATRĂ
PREMIUL I
1. TEODORA DOBRA, Deva, Hunedoara, instr. Mircea Lac
2. ALIN GEORGE ZAN, Craiova, Dolj, instr. Ionuţ Smarandache
3.ELENA-LOREDANA PĂTRAŞCU, Bârlad, Vaslui, instr. Dan Horgan
PIROGRAVURĂ
PREMIUL I
1. TEODORA RAICU, Deva, Hunedoara, instr. Mircea Lac
PREMIUL II
1.ANDREEA JAMPA, Sibiu, instr. Anca Munteanu
CONFECŢIONAT MĂŞTI
PREMIUL I
1. ANDREI GĂINĂ, Hârlău, Iaşi, instr. Bogdan Bârzu
2. NICOLETA ANDRA CHISTRUGĂ, Suharău, Botoşani, instr. Tatiana Mănucă
PREMIUL II
1. IULIAN PREDESCU, Sibiu, instr. Ana Negoiţă
2. MIHAI CĂTĂLIN ALEXANDRU, Sibiu, instr. Ana Negoiţă
3. ANCA ANTONOVICI, Sibiu, instr. Ioana Negoiţă
ŢESUT ÎN RĂZBOI ORIZONTAL
PREMIUL I
1. PETRUŢA vaşlAban, Miercurea Ciuc, Harghita, instr. Nicoleta Ploşnea
PREMIUL I Premiul special Maria Spiridon
1. DENISA IAGĂRU, Avrig, Sibiu, instr. Rodica Ispas
PREMIUL II
1. CRISTINA AURELIA IORDACHE, Oinacu, Giurgiu, instr. Elena Ţîru
2. TINELA ŞTEFANIA IORDACHE, Oinacu, Giurgiu, instr. Elena Ţîru
PREMIUL II SPECIAL
1. ANDREEA PÂNTEA, Bârlad, Vaslui, instr. Siveria Ioniţă
ŢESUT ÎN RĂZBOI VERTICAL
PREMIUL I
1. Iulia papazissu, Beceni, Buzău, instr. Amelia Papazissu (lână)
2. ANDREEA BADEA, Beceni, Buzău, instr. Amelia Papazissu (păr de capră)
3. SILVIU PAUL GÂŢĂ, Sălişte, Sibiu, instr. Mihaela Gâţă
PREMIUL II
1. BIANCA DUMITRA DĂNILĂ, Vorona, Botoşani, instr. Niculina Andronache
PREMIUL III
1. ALEXANDRA GEORGETA FLORESCU, Craiova, Dolj, instr. Carmen Mitică şi Cristina Manea
MENŢIUNE
1. MIHAELA BOCIOG, Horezu, Vâlcea, instr. Maria Dolofan
CONFECŢIONAT PIESE DE COSTUM POPULAR
PREMIUL I
1. NICOLETA NATALIA CRAP, Tudora, Botoşani, instr. Lăcrămioara Bobocea
PREMIUL III
1. CĂTĂLINA DIPLAŞ, Arpaşu de Sus, Sibiu, instr. Aurelia Dobrilă
2. MELANIA MARCU, Bedeciu, Cluj, instr. Elvira Gavriş
3. ELENA ADELINA BERNEVIE, Craiova, Dolj, instr. Carmen Mitică şi Cristina Manea
4. NICOLETA SUHARU, Bârlad, Vaslui, instr. Siveria Ioniţă
CONFECŢIONAT PĂPUŞI
PREMIUL I
1. CRISTINA ELENA RÎŞTEIU, Câmpeni, Alba, instr. Rodica Coroiu
2. ALEXANDRA MĂRGINEAN, Iernut, Mureş, instr. Lenuţa Roşu
3. DIANA GRIGORESCU, Iernut, Mureş, instr. Lenuţa Roşu
PREMIUL II
1. COSMINA-MIHAELA CIOREA, Câmpeni, Alba, instr. Rodica Coroiu
2. ANA MARIA BRATU, Sibiu, instr. Anca Munteanu
PREMIUL III
1. KASSANDRA VERESS, Braşov, instr. Doina Nistor
CUSUT
PREMIUL I
1. ANDREEA PETRONELA RUSU, Vorona, Botoşani, instr. Raluca Andronache
PREMIUL III
1. MARIA-SILVANIA ENE, Ilfov, instr. Mariana Răileanu
2. ALIN DUMITRU MIŢAN, Ilfov, instr. Mariana Răileanu
3. DENISA SIMIONESCU, Horezu, Vâlcea, instr. Maria Dolofan
BRODERIE
PREMIUL I
1. ANTONIA VIOLETA ŞERBAN, Odorheiu Secuiesc, Harghita, instr. Erzsébet Bán
2. GIANINA CHIPERI, Poiana Stampei, Suceava, instr. Elena Paicu
PREMIUL III
1. TIMOTEEA COPACIU, Bedeciu, Cluj, instr. Elvira Gavriş
DIPLOMĂ DE PARTICIPARE
1. IASMINA TODOR, Lugoj, Timiş, instr. Nataliţa Boeţi
DANTELĂ CU CIOCĂNELE
PREMIUL I
1. LASZLO KINGA, Tibod, Harghita, instr. Berze Ibolya
TORS
MENŢIUNE
1. MARIA MARIŞ, Cluj-Napoca, Cluj, instr. Daniela Katona
BRODERIE PE PIELE
PREMIUL II
1. ADRIAN FLORESCU, Arpaşu de Sus, Sibiu, instr. Maria Nan
PREMIUL III
1. ANDRADA STANILĂ, Arpaşu de Sus, Sibiu, instr. Maria Nan
COJOCĂRIT
PREMIUL I
1. TIBERIU MOROŞAN, Grăniceşti, Suceava, instr. Domnica Petrovici
CONFECŢIONAT PODOABE
PREMIUL I
1. ALEXANDRA IOANEŞ, Deva, Hunedoara, instr. Mircea Lac
2. ILEANA MARIA CIORBĂ, Valea Seacă, Satu Mare, instr. Noriţa Popa Bota
3. LAURA MARIA CHIRA, Drăguşeni, Satu Mare, instr. Lăcrămioara Dinga
PREMIUL II
1. MĂDĂLINA CIUPE, Dej, Cluj, instr. Daniela Katona
2. IONELA SORINA SERAC, Groşi, Maramureş, instr. Ligia Zoicaş
3. ANDREEA CARMEN MITRAN, Bucureşti, instr. Mara Popescu
PREMIUL III
1. GABRIELA ALEXANDRA ARDUSATAN, Groşi, Maramureş, instr. Ligia Zoicaş
MENŢIUNE
1. ALEXANDRU VILICA VASILE, Ilfov, instr. Mariana Răileanu
ÎMPLETIT FIBRE VEGETALE
PREMIUL I
1. ELENA POPESCU, Constanţa, instr. Gabriela Barbu
2. CRISTIAN IONUŢ MARCU, Giurgiu, instr. Costel Ţîru
ÎMPLETIT CIORAPI
PREMIUL III
1. ARIANA IOANA ANDREI, Moreni, Dâmboviţa, instr. Elena Andrei
ÎMPLETIT BAIERE DE TRAISTĂ
PREMIUL III
1. IULIA MARIA VLAD, Bogdan Vodă, Maramureş, instr. Aniţa Buşta
ÎMPLETIT CIUCURI PE LEMN
PREMIUL I
1. IOANA PUSCAŞ, Avrig,Sibiu, instr. Rodica Ispas
Complexul Naţional Muzeal ASTRA şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu doresc să mulţumească la final de Olimpiadă celor care au contribuit financiar la succesul acţiunii: Ministerul Educației și Cercetării, Tineretului şi Sportului, Consilliul Judeţean Sibiu, Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi sponsorilor, fără ajutorul cărora nu ar fi reuşit să aducă zâmbetul pe buzele micilor MARI Meşteşugari prezenţi în muzeu la vederea premiilor.