Unul dintre artistii de referinta ai celei de a 5-a editii a Transilvania Tattoo Expo este Iker Ruiz aka Don Fat, originar din Bilbao, Spania, artist ale carui creatii au decorat sute de colectionari de tatuaje din intregul mapamond in ultimii 5 ani pe care i-a petrecut calatorind in jurul lumii de la o conventie la alta. Don Fat este exponentul unui stil artistic unic, stil care imbina elemente si tehnici folosite in pictura pentru a reda aceleasi efecte pe pielea umana. Lucrarile sale au fost premiate la cele mai reprezentative conventii din lume, au fost mediatizate de care presa de specialitate si au devenit un model de urmat pentru multi artisti tatuatori din intreaga lume. In cadrul conventiei de tatuaje din acest an, el va sustine un seminar prin care va dezvalui celor interesati o parte din secretele tehnicii de tatuat pe care o foloseste, ii va initia in notiuni de desen si va pigmenta prezentarea cu o parte din experienta acumulata in calatoriile sale. Seminarul se numeste „Less is more” si prezinta metode de realizare a unor efecte de tridimensionalitate, tehnici de culoare pe pielea umana prin folosirea unor elemente simple imprumutate din pictura clasica sau grafica. Accesul la seminar este gratuit (inclus in biletul de intrare de 10 lei pe zi sau 20 lei pe weekend).
Cel de-al doilea seminar la Transilvania Tattoo Expo va fi sustinut de Ovidiu Popartan, organizatorul conventiei de la Sibiu. Seminarul se numeste „Smart Skin” si se adreseaza tuturor celor care fie isi doresc un tatuaj, fie sunt doar curiosi cum se realizeaza sau dimpotriva vor sa imbratiseze aceasta meserie. In acest seminar, care se va desfasura sub forma unei discutii deschise, Ovidiu va prezenta explicit si exemplificat modalitatile de a realiza un tatuaj (atat cele profesionale cat si cele mai frecvente greseli). De asemenea, artistul sibian va trasa cateva etaloane tehnice si igienice dupa care amatorii de tatuaje judeca daca cel care urmeaza sa le faca un tatuaj este pregatit sau nu si va prezenta riscurile pe care le implica practicarea meseriei de tatuator de catre persoane necalificate si in spatii nedestinate acestui scop (riscuri fata de client, fata de operator si fata de familiile fiecaruia).
Pe langa cele doua seminarii, partea „teoretica” a conventiei de anul acesta va fi compusa dintr-o serie de proiectii de filme documentare, produse de catre unii dintre cei mai faimosi artisti tatuatori din lume Mike DeVries , Joshua Cartlon , Brandon Bond etc. Iar cele mai bune fotografii realizate la Sibiu Bike Show vor fi expuse in cadrul unei expozitii ce va fi vernisata la Casa de Cultura.