Festivalul Feeric Fashion Days a avut ieri prima zi liniștită din această ediție. Norii s-au răspândit, ploaia a făcut un pas în spate iar cele două prezentări individuale s-au desfășurat fără teamă în suflet.
Hala unde se produc dropsurile Boromir i-a fost gazdă unuia dintre cei mai în vogă designeri sârbi ai momentului, Pedja Neric. Extrem de încântat de geometria spațiului, designerul sârb și-a prezentat noua sa colecție primăvară-vară într-un mod spectaculos. Cu liniile de producție funcționale și angajatele fabricii trebăluind printre modele, prezentarea a smuls ropote de aplauze.
La căderea serii, decorul medieval al Pasajul Scărilor a fost umplut până la refuz de frumos. După colecția de inspirație rusă de anul trecut, prezentată în depozitul de făină al companiei Boromir, Natalia Vasiliev a adus la Sibiu o nouă mostră de eleganță și grandoare.
Ziua de astăzi a debutat cu prezentarea colectivă a studenților secției de design vestimentar din cadrul Universității Lucian Blaga Sibiu. În decorul industrial al Halei Balanța, în prima prezentare, piesa principală a colecției a fost expusă publicului în mișcare, suspendată pe macaraua de mare tonaj a halei. Cristian Samfira prezintă astăzi ultima sa colecție în Depoul CFR, la ora 17 iar la ora 19, în curtea Restaurantului Max, Florin Dobre va avea o prezentare masculină complet atipică.
Astăzi începe și Gala Feeric. Prima parte a galei va avea loc pe pasarela din Piața Mică începând cu ora 21. Pe scenă vor urca creații aparținând designerilor Ana Maria Galan – Spania, A&S Negulescu, Maria Simion, Diane Părăian, Doina Gangan – Republica Moldova, Sandra Chira, și Georgiana Nicolaescu. Bowtique vor prezenta de asemenea o colecție extrem de interesantă iar seara se va încheia cu o prezentare de coafuri, Wella Trends by Luciano.
Mâine va fi o zi la fel de încărcată ca și cea de astăzi. La ora 12, în Baia Neptun, studenții ULBS vor prezenta unele dintre cele mai bune piese de vestimentație realizate în ultimul an. La ora 16, în Palatul de vară al Baronului Brukenthal din Avrig va avea loc prezentarea semnată Bianca Popp, care a fost amânată din cauza ploii în prima zi de festival. Prezentarea se va desfășura pe cursul pârâului din apropierea Oranjeriei Palatului. Tot la Avrig, echipa de creație Ioan Tămâian, Adriana Cazan, Olimpia Dobrotă și Rodica Slabu va prezenta colecția Cristalerie, începând cu ora 18 iar la ora 19 curtea Palatului va găzdui și prezentarea masculină a Adinei Buzatu. Stilistul Adina Buzatu a pregătit, ca și anul trecut, pentru Feeric Fashion Days un concept surprinzător și plin de culoare. Aceasta demonstrează că moda trebuie să fie ințeleasă și abordată cu creativitate, nonșalanța și îndrăzneală. Ținutele original stilizate din cele 52 de branduri internaționale aflate în portofoliul TRENDS by Adina Buzatu se adresează unui public cu spirit liber, indiferent de stilul de viață al fiecăruia. Adina Buzatu este promotorul unui concept original în moda masculină. TRENDS îmbină calitatea excepțională a unor branduri vestimentare cu servicii de stilism particularizat în funcție de personalitatea, aspectul fizic și modul de viață al fiecărui bărbat dornic de o imagine corectă.
Feeric Fashion Days se încheie mâine seară, cu ultima parte a Galei Feeric.