Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” lansează o nouă aplicaţie de tip bază de date

Începând din data de 14 mai 2014, Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” lansează o nouă aplicaţie de tip bază de date. Componentă în cadrul programului de dezvoltare şi informatizare a muzeului, lucrarea are drept scop să pună la dispoziţia publicului, prin mijloacele mediului virtual, cât mai multe din bunurile culturale care alcătuiesc patrimoniul de etnografie extraeuropeană al instituţiei. Prezenta bază de date rămâne deschisă, fiind o lucrare în progres, al cărei conţinut este supus unei actualizări continue.

Prin structura şi modul său de prezentare, aplicaţia se adresează unui public larg. Posibilităţile de utilizare a bazei de date online includ căutarea directă a obiectului sau filtrarea pe categorii (după continent; ţară şi/sau regiune; grup cultural; categoria funcţională). Rezultatul căutării este în formă de listă, fiecare rând cuprinzând imaginea obiectului şi  informaţii despre acesta.

Contribuţiile la completarea şi verificarea informaţiilor din prezenta bază de date online îi includ pe: Maria Bozan, cercetător ştiinţific şi coordonator al proiectului; Gabriela Călin-Mihălţian, muzeograf; Raluca Buşie, muzeograf; Doina Halcea, conservator. Fotografiile sunt realizate de Alexandru Olănescu, Ciprian Petru Crişan, Maria Bozan, Gabriela Călin-Mihălţian. Programarea şi designul aplicaţiei îi aparţin analistului-programator Marius Suciu.

Search