Fiind o lună bogată în turism cultural dar şi în oferte culturale pe măsură, ediţia din acest an a Sibiu Fringe Festival oferă o mulţime de spectacole de calitate pentru toate gusturile şi pentru toate vârstele.
Luna iunie sau luna dedicată artelor spectacolului deschide la Sibiu seria evenimentelor organizate de artişti independenţi sub egida ,,Curajului”.
De ce tema este,,curajul” ?
“Pentru că Sibiul devine un oraş al tinerilor dornici de a se afirma şi de a-şi urma visele.
La Edinburgh 8 trupe de teatru independent in anul 1947 au cerut sa joace in cadrul festivalului de teatru de acolo si au fost refuzati. Si-au propus sa joace cu orice pret in acea perioada a festivalului numai ca nu au primit aprobarile necesare privind locatiile de spectacole. Au inceput sa joace pe marginea orasului si si-au spus FRINGE – margine.
In 2009 dupa un turneu la Edinburgh (unde se află cel mai mare festival de fringe din lume) echipa festivalului de la Sibiu a hotărât să organizeze şi în România un asemenea eveniment.
Iată că în 2015 la Sibiu organizăm FRINGE ca şi margine a unuia dintre cele mai importante festivaluri de teatru din România. Programul pe care Sibiu Fringe îl propune vine ca să întregească oferta culturală a Sibiului. Dacă la Edinburgh în august sunt 5 festivaluri în aceeaşi perioadă atrăgând peste 2 milioane de turişti de ce nu s-ar concentra oferta culturală şi la Sibiu în luna iunie pentru a atrage milioane de turişti.„ a spus Cătălin Grigoraş Presedinte Sibiu Fringe Festival
Festivalul îşi propune să aducă la Sibiu în perioada 15 – 21 iunie spectacole de teatru exclusiv din zona indepedentă. Sunt programate ateliere de lucru, întâlniri de lucru pentru dezvoltarea fenomenului fringe precum şi expoziţii.
La capitolul noutăţi vorbim despre o expoziţie în aer liber “behind scene”- personaje în mărime naturală din latex, figurine latex şi efecte speciale folosite în industria cinematografică. Expoziţia este semnată de Ioana Angelescu şi Cristi Crestincov. Cei doi au mai fost în Sibiu cu o expoziţie în urmă cu 2 ani, Ioana Angelescu insă a mai lucrat la Sibiu cu diferite ocazii una dintre ele a fost colaborarea la megaproiectul FAUST.
Anul acesta există în premieră şi o secţiune dedicată copiilor, aşa că în primele zile ale festivalului cei mici sunt aşteptaţi să vadă Iedul cu trei capre şi Dogarul cel Isteţ, ambele producţii sunt ale Companiei de Teatru BECOME. O altă noutate a festivalului este secţiunea de Teatru în Curte unde se va juca “Cine sapă groapa” în regia lui Victor Ţăpeanu. Locul ales este în Curtea Centrului de Tineret din str Nicolae Teclu nr 41.
După succesul prezenţelor anterioare în cadrul festivalului se continuă seria spectacolelor de apartament cu textul “La Nimfomane” – scris de Rucsandra POP unul dintre cei mai talentati dramaturgi din noua generaţie.
“Pentru noi e deja o tradiție – cum se apropie vara începem să ne pregătim de Fringe. Cred că este foarte important faptul că acest festival există și că de la an la an crește. E important pentru spectatori – care trebuie să vadă un alt tip de teatru decât cel pe care îl produc teatrele de stat, dar e important și pentru actorii, regizorii și dramaturgii care activează pe scena independentă. Anul ăsta bate un vânt de solidarizare în teatrul independent și Sibiu Fringe este unul din locurile unde oamenii se pot întâlni, pot vedea cine ce mai produce și pot sta de vorbă.” a spus Rucsandra Pop, dramaturg Creative Head Hydra Society.
La secţiunea Teatru în pădure se pregătesc două zile de spectacole pentru cei mici în Muzeul Satului.
Biletele au fost deja puse în vânzare pe tomtix.ro şi pe sbfringe.ro, unde se găseşte şi programul festivalului. Preţul unui bilet la oricare dintre spectacole este de 15 lei, elevii, studenţii şi pensionarii beneficiind de o reducere de 5 lei.