Mai rapizi decat telescaunul !

Prima ediție Run The Lift: 3 dintre cei 100 de sportivi aflați la start au reușit să fie mai rapizi decât telescaunul din Parâng 

În acest final de săptămână, la poalele Parângului, 100 de alergători montani au venit la prima ediție a Run the Lift pentru a face față unei provocări supreme. Întrebarea stătea pe buzele tuturor – vor reuși să fie mai rapizi decât telescaunul care urca la viteză maximă? 

Chiar dacă distanța nu a fost una care să-i sperie – 2,5 km, diferența de nivel de 615 metri a fost una solicitantă (de la cota 1070 la cota 1685). Viteza cu care trebuia să urce era una decisivă pentru a reuși să fie mai rapizi decât telescaunul care se deplasa cu 1,5m/s, miza acestei competiții și provocarea pe care Toma Coconea le-o ridicase la fileu.

Sportivii au luat startul în cinci grupe, fiecare grupă având propriul telescaun drept etalon. Așa cum ne-am așteptat, trei dintre alergătorii din grupa Elite au fost cei mai rapizi și au reușit să treacă linia de finiș înainte ca telescaunul să-i depășească. Cel mai bun timp a fost realizat de către Viorel Pălici – 21min42sec, urmat la doar 7 secunde de Gyorgy  Szabolcs Istvan, ambii fiind cunoscuți ca fiind foarte buni alergători montani, cu multe competiții câștigate în palmares. Cel de-al treilea timp i-a revenit lui Dumitru Nicolaev 24min26sec. Ingrid Mutter, femeia cea mai bine clasată, și-a adjudecat al cincilea timp la general, reușind să ajungă la finiș în 27min48sec.

Cel mai important este că niciun concurent nu a abandonat cursa, iar imposibilul a devenit posibil – omul a fost mai rapid decât instalația electrică. La start i-am regăsit și pe Tibi Ușeriu și Ciprian Bălănescu.

“Cursa a fost extraordinară, după cum m-am așteptat. Pentru a merge pe o pantă cu o înclinație de 45 de grade trebuie să fii foarte bine antrenat. Mă bucur tare mult că am avut o atmosferă grozavă, că toți înscrișii au luptat până la capăt și că au apreciat provocarea. Sunt sigur că evenimentul va crește și va lua amploare. De abia așteptăm să facem și următoarea ediție”, a declarant Toma Coconea, organizatorul Run The Lift.

 

Primii 5 atleți care au ajuns la finiș la categoria masculin:

I.                  Pălici Viorel – locul I masculin și premiu special pentru cel mai bun timp. 21min42sec

II.                 Gyorgy  Szabolcs Istvan 21min49sec

III.               Nicolaev Dumitru 24min26sec

IV.              Iloiu ilie 27min17sec

V.                Mirea Andrei Darius 28min01sec

 

Primele 5 atlete care au ajuns la finiș la categoria feminin:

I.                  Ingrid Mutter 27min48sec

II.                Ploșniță Adriana 32min41sec

III.               Trînc Raluca 33min38sec

IV.              Buzgan Crina 35min34sec

V.                 Manolache Georgeta 36min16sce

 

Search