Concurs de slalom paralel la Arena Platoș

Concursul de slalom paralel organizat de complexul de ski și snowboard Arena Platoș ajunge la cea de-a treia ediție. Ultimele două ediții au fost o luptă în doi, cel puțin la clasa snowboard, unde Martin Freinademetz și Andy Fazekas au disputat de fiecare dată finala, Martin reușind să câștige ambele ediții. Duelul celor doi a fost, de fiecare dată, cel mai spectaculos eveniment petrecut pe pârtiile din România.

Anul acesta Martin și Andy lasă locul viitorilor snowboarderi ce poate aspiră la o carieră profesionistă în acest sport și nu vor participa la finala competiției. „În fața unor sportivi experimentați ca noi e greu să poți câștiga un asemenea concurs. Iar scopul fiecărui participant este, nu, să câștige. Anul acesta vom privi de pe margine cei mai buni schiori și snowboarderi din țară. Le ținem pumnii tuturor”, spune Martin Freinademetz.

Lupta intensă se anunță însă, anul acesta, la categoria ski. Anda Curuță, la feminin și Dan Lașiță și Alin Găvozdea la masculin se anunță drept principali favoriți la podium în această competiție. Anda a fost de 8 ori componentă a lotului național de ski. Are 13 medalii de aur la naționalele de slalom și super G. A câștigat campionatul național universitar din Statele Unite în anul 2001 și a participat la două campionate mondiale, în 1999 la Vail – Colorado și în 2001 la St. Anton – Austria. Dan Lașiță este campion național la Slalom special, vicecampion național al Super G și component al lotului național de ski. Iar Alin Găvozdea a fost unul dintre cei mai buni schiori ai Clubului Sportiv Școlar Șoimii Sibiu.

Concursul de slalom paralel va avea loc sâmbătă, în mai multe manșe, în funcție de numărul concurenților înscriși. Cele două mari categorii, ski și snowboard, sunt împărțite în sub categorii, bărbați / femei, băieți sub 14 ani / fete sub 14 ani. Pentru a se intra în finală fiecare categorie trebuie să fie compusă din cel puțin 4 concurenți. Înscrierile în concurs pot fi făcute în avans, pe adresa de mail concurs@arenaplatos.ro sau în ziua concursului, în Apres-Ski, între orele 9 și 11. Concurenții vor coborî în perechi. În sesiunea de calificări, ce începe la ora 12, fiecare concurent va face câte două coborâri, timpii se vor cumula iar cel mai bun rezultat va avansa în semifinale. Finala va avea loc la ora 18, pe nocturnă.

Search