Cei mai iscusiţi meşteri olari din toate colţurile ţării se reunesc în acest sfârşit de săptămână în centrul istoric al Sibiului! Acest lucru va fi posibil la ediţia cu numărul 48 a Târgului Olarilor, un eveniment organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale ,,Cindrelul-Junii Sibiului” în colaborare cu Muzeul ASTRA. Marea sărbătoare a olarilor reuneşte în Piaţa Mare a burgului medieval peste 140 de ceramişti.
Meşterii veniţi aici din cele mai cunoscute centre de ceramică din ţară vor prezenta localnicilor şi turiştilor o gamă largă de produse decorative sau utilitare cum ar fi: oale de sarmale, vaze de flori, farfurii şi cahle pentru sobe de teracotă, clopoţei şi instrumente muzicale etc. În cele două zile de târg vor avea loc în Piaţa Mare a oraşului şi o serie de ateliere practice. Astfel, olarii vor dezvălui celor interesaţi tainele modelajului în lut, meşteşug vechi de sute de ani.
,,Îmbucurător este faptul că, anual, apar meşteri noi. Cu alte cuvinte, tradiţia prelucrării lutului merge mai departe, iar vechiul meşteşug al olăritului se menţine în prezent.”, spune Ioana Luca, şeful secţiei Galeriilor de Artă Populară din CNM ASTRA.
Târgul poate fi vizitat în prima sâmbătă şi duminică a lunii septembrie, între orele 9 şi 20.
Biroul de presă al CNM ASTRA