Classics for Pleasure crește de la an la an

Ediția a III-a a Festivalului „Classics for Pleasure MusicFest va aduce în acest an la Sibiu de două ori mai mulți artiști și de două ori mai multe concerte decât în anul precedent. Organizatorii au anunţat faptul că dimensiunile pe care festivalul le capătă de la an la an sunt din ce în ce mai impresionante, astfel că, în 2014, vor fi 7 spectacole, cu 400 de artiști invitați, cifre duble față de cele de anul trecut.

Unul dintre cele mai gustate spectacole va fi, fără îndoială, Proms of Delight, concert programat în 15 august, în Piața Mare din Sibiu. Proms of Delight este un concept implementat de BBC, în urmă cu mai bine de 150 de ani, și presupune interpretarea unor fragmente cunoscute și gustate de publicul larg, din mai multe domenii muzicale – operă, operetă, muzică clasică, muzică de film. „Veți avea o surpriză cu siguranță plăcută în cadrul acestui concert. Una dintre piesele interpretate la pian, în Piața Mare din Sibiu, îi aparține unui compozitor român și a fost folosită ani la rând, ca generic, de una dintre cele mai cunoscute emisiuni TV din România”, a spus, în cadrul conferinței de presă, Costin Grigore, managerul festivalului.

Doamnelor și domnișoarelor cu numele de Maria li s-a pregătit o seară specială. Cu o zi înainte de sărbătoarea Sfintei Marii, pe 14 august, de la ora 17.00, Classics for Pleasure programează, la Biserica Ursulinelor, un concert de muzică religioasă, în interpretarea mezzo-sopranei Oana Andra, prim-solista Operei Naționale din București.

            Luni, 11 august, în deschiderea festivalului, melomanii sunt asteptați la Sala Thalia, la un concert integral . Va concerta Orchestra Sinfonietta, dirijată de maestrul Horia Alexandrescu, iar la pian, artista de renume internațional Elisabeth Leonskaja. În 12 august, tot la Thalia, Cameratta Regala, orchestră de cameră aflată sub înaltul patronaj al Principelui Radu de România, va interpreta Anotimpurile de Vivaldi și Serenada de Ceaikovski. Miercuri, 13 august, pe scena sălii de concerte va avea loc o producție îndrăzneață – opera comică într-un singur act “Gianni Schicchi”, de Giacomo Puccini. Kah Chung Wong (Singapore), câștigător al Premiului I la Concursul Internaţional de Dirijat Jeunesses Musicales Bucureşti 2013, va dirija Orchestra Simfonică a Filarmonicii Sibiu, într-un spectacol programat în 14 august și în care solist va fi o tânără speranță a scenei românești, violoncelistul Andrei Ioniță, în vârstă de doar 16 ani.

În încheierea festivalului, Piața Mare va fi martora unui spectacol grandios, de mai bine de trei ore. Peste 100 de artiști, decoruri fastuoase, Opera Națională Română din Cluj, alături de corul operei, vor interpreta „Bărbierul din Sevilla„. Un spectacol care nu trebuie ratat.

Accesul la spectacolele din Piața Mare și de la Biserica Ursulinelor este gratuit. Biletele pentru concertele de la Sala Thalia s-au pus deja în vânzare, atât online, pe eventim.ro, cât și la casa de bilete a Sălii Thalia. Elevii până în 18 ani au gratuitate, în limita locurilor disponibile iar pensionarii care achiziționează bilete pentru spectacolele de la Sala Thalia primesc o invitație cu loc pentru spectacolele din Piața Mare. Prețul biletelor este, în funcție de categorie, de 15, respectiv 20 de lei.

Festivalul Classics for Pleasure este un eveniment organizat de ELITE ART Club UNESCO. Acţiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu, prin Primăria Municipiului Sibiu. Sponsori: Romtelecom si COSMOTE România, Casa de avocatură Corciu şi Asociaţii.

Search