„Ziua Internaţională a Rromilor” sărbătorită la Muzeul ASTRA

Încă din anul 1971, în întreaga lume, ziua de 8 aprilie a fost adoptată ca „Ziua Internaţională a Rromilor”. Muzeul ASTRA continuă şi în acest an programul de cunoaştere a culturii şi istoriei rromilor prin organizarea unui atelier la care vor participa elevii Şcolii Gimnaziale din comuna Alţîna, jud. Sibiu.

Muzeografii C.N.M. ASTRA vor aduce în discuţie, prin intermediul unor metode şi instrumente de educaţie nonformală tema egalităţii şi a diversităţii între oameni. “Egalitate, cui îi aparţinem?” şi “Biblioteca vie” vor fi două momente din program, care vor pune elevii în situaţia de a reflecta despre diferenţe, egalitate, diversitate şi discriminare.

La atelier vor lua parte şi partenerii norvegieni din cadrul proiectului Patrimoniu Deschis. Creşterea accesibilităţii publicului la valorile multietnice din patrimoniul Muzeului ASTRA, finanţat prin Granturile Spaţiului Economic European.

Atelierul se va desfăşura în sala de conferinţe de la Hostel Diana, Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA (Muzeul în aer Liber), în intervalul orar 10.00 – 13.00.

 

Biroul de presă al C.N.M. ASTRA

Search