Adrian Ungur a avut zi grea la Sibiu, unde a avut de trecut nu de unul, ci de doi adversari. Românul, care este câștigătorul turneului de la Sibiu de anul trecut, a avut programată, de dimineață, o partidă suspendată cu o zi înainte şi care s-a reluat de la scorul de 1-0 la seturi pentru Steven Diez. Ungur a avut un set al doilea mai lejer, câştigat cu scorul de 6-3, însă Diez s-a ţinut aproape şi a fost nevoie de un tie-break adjudecat la 6, pentru ca jucătorul clasat numărul 120 ATP să se califice în sferturile de finală.
După numai câteva ore, în aceeaşi după-amiază, singurul român rămas în competiţie avea să dispute şi faza antepenultimă a turneului, împotriva ui Julian Reister, favorit 3. Adrian Ungur ştia că nu va avea un meci uşor, mai ales că pierduse cu câteva zile în urmă finala de la Trnava, tot împotriva lui germanului. Campionul de la Sibiu nu s-a pierdut cu firea şi şi-a luat o revanşă frumoasă, în două seturi, scor 7-6, 6-4.
“Mă bucur că am reuşit această victorie în faţa frumosului public de la Sibiu, a cărui susținere am avut-o pe tot parcursul partidei. Sper să fie și mai multă lume la teren în fazele finale ale competiției. Nu va fi ușor și voi avea în continuare nevoie de suportul spectatorilor”, a declarat Adrian Ungur.
Surpriza sferturilor de finală de la Sibiu Open a fost, însă, abandonul favoritului principal, Filippo Volandri. Acesta s-a văzut condus din primul set al partidei cu sârbul Dusan Lajovic (6), cu scorul de 6-4. Volandri, care a acuzat o accidentare, s-a retras de la turneul sibian după ce adversarul său avea 0-4 la game-uri, în cel de-al doilea set.
“Volandri este un jucător foarte bun și nu am avut deloc un meci ușor azi. M-am relaxat, însă, după ce am făcut primul break și am văzut că pot să fac jocul meu. Este greu, poate, și pentru Volandri să mențină acest nivel la vârsta pe care o are (n.r. – 32 de ani), însă eu îi doresc o refacere cât mai rapidă”, a declarat sârbul, la terminarea partidei.
Cehul Jaroslav Pospisil s-a calificat și el în semifinale, după un meci lejer, scor 6-1 6-4 împotriva italianului Alessandro Giannessi, cel care reușise o surpriză, cu o zi înainte, prin eliminarea favoritului numărul 2, Jan Hajek. “Îmi place turneul de la Sibiu și îmi place România. Oamenii de aici sunt cam ca la noi și fac tot posibilul să avem tot ce ne trebuie”, a declarat cehul, după sfertul de finală câștigat.
Cel de-al patrulea semifinalist este tânărul de doar 20 de ani Marco Cecchinato (8), numărul 184 mondial. Italianul a avut un meci dificil împotriva temperamentalului jucător sârb Boris Pashanski. În cele din urmă, Cecchinato și-a adjudecat partida cu scorul de 6-1 4-6 6-2.
Sibiu Open continuă sâmbătă cu semifinalele turneului. Cu începere de la ora 12, favoritul 6, Dusan Lajovic, îl întâlnește pe Marco Cecchinati. Se așteaptă un meci tensionat, având în vedere că cei doi tineri jucători, în vârstă de 23, respectiv 20 de ani, sunt de valori relativ apropiate. Al doilea meci al zilei îi are ca protagoniști pe românul Adrian Ungur și pe cehul Jaroslav Pospisil. Ambele partide vor fi transmise în direct prin intermediul DigiSport.
Sibiu Open – prezentat de Carpatica Asig se desfășoară între 21 și 29 septembrie la Baza Pamira, pe strada Calea Șurii Mici, nr. 39. Accesul publicului va fi gratuit până în faza semifinalelor. Pentru ultimele acte ale competiției, biletele vor costa 25 de lei și includ accesul la semifinale și la finala de dublu în ziua de sâmbătă și la marea finală a Sibiu Open – prezentat de Carpatica Asig ce va avea loc duminică, în 29 septembrie.
Credit foto: Sebastian Marcovici