Cel mai important turneu de tenis din Transilvania, SIBIU OPEN, începe in 21 septembrie

Între 21 și 29 septembrie toată suflarea tenisului românesc și internațional își mută ochii spre Sibiu. După ce anul trecut turneul de la Sibiu s-a desfășurat sub titulatura BRD Challenger, anul acesta a făcut un pas important spre a deveni un eveniment de sine stătător în calendarul tenisului mondial. Sub o nouă titulatură, turneul de la Sibiu și-a dublat valoarea premiilor față de ediția de anul trecut. Dacă în 2012 premiile se ridicau la 30.000 de dolari, anul acesta, sportivii înscriși în competiție se vor lupta pentru premii totale de 75.000 de dolari și, implicit, mai multe puncte ATP. „Sibiul este locul cel mai potrivit pentru a impune un turneu ATP valoros. Sprijinul autorităților locale a fost decisiv în decizia de a lua pe cont propriu turneul de la Sibiu. Am dublat valoarea turneului și, în curând, spre să putem ajunge la premii totale de 100 de mii de dolari”, spune Marius Vecerdea, directorul turneului Sibiu Open – prezentat de Carpatica Asig.

Creșterea premiilor și a punctelor ATP puse în joc a dus la un interes crescut din partea jucătorilor. Lista jucătorilor confirmați este impresionantă. „Printre cei mai importanți se numără spaniolul Garcia Lopez, component al echipei de Cupa Davis a Spaniei, jucător cu două victorii împotriva lui Rafael Nadal. De asemenea, Garcia Lopez este finalistul Openului organizat de Ion Țiriac la București anul acesta și poate să facă o figură foarte frumoasă. Un alt jucător important este Serghei Stakhovsky, destul de mediatizat în ultima vreme pentru că este cel care l-a scos pe Federer de la Wimbledon acum două luni. Și să nu uităm că la Wimbledon Federer a dominat total în ultimii zece ani. Dintre jucătorii români va participa Adian Ungur, deținătorul trofeului. Din păcate, Hănescu și Copil nu au putut onora invitația. O să-l mai avem la Sibiu și pe Albert Ramos, un alt jucător spaniol de Cupa Davis, care chiar a jucat anul acesta pentru Spania în lipsa lui Nadal accidentat. Și nu în ultimul rând, o să vină la Sibiu un alt component de Cupa Davis, cehul Jan Hajek. Aici trebuie să ținem cont de faptul că Cheia este campioană mondială în exercițiu. Cehia a câștigat chiar împotriva Spaniei anul trecut, la Praga”, mai spune Marius Vecerdea.

Sibiu Open – prezentat de Carpatica Asig se va desfășura între 21 și 29 septembrie la Baza Pamira, pe strada Calea Șurii Mici, nr. 39. Accesul publicului va fi gratuit până în faza semifinalelor. Pentru ultimele acte ale competiției, biletele vor costa 25 de lei și includ accesul la semifinale și la finala de dublu în ziua de sâmbătă și la marea finală a Sibiu Open – prezentat de Carpatica Asig ce va avea loc duminică, în 29 septembrie.

 

Sibiu Open – prezentat de Carpatica Asig este un eveniment realizat cu sprijinul Consiliului Local Sibiu și Primăriei Municipiului Sibiu prin Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.

Partener: Carpatica Asig

Sponsori principali: Ambient, Lytos

Sponsori: Contempo Cars Sibiu, CD Sensoric, Ciserom, Data Pro

Parteneri media principali: Digisport, Kiss FM

Parteneri media: Tribuna, Getica OOH, Tribuna Sporturilor, Zile si Nopti, Antena 1 Sibiu, Turnul Sfatului, Sibiu 100%, Rondul de Sibiu, Ora de Sibiu, Mesagerul de Sibiu, Portocalia, SibiuNews.ro, InOras.ro

Search