În perioada 21-25 august 2013, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului găzduieşte cea de a XVIII-a ediţie a fazei naţionale a Olimpiadei “Meşteşuguri artistice tradiţionale”. Proiectul este organizat de Consiliul Judeţean Sibiu prin Complexul Naţional Muzeal ASTRA, în colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu.
De joi, 22 august, până duminică 25 august 2013, între orele 9:00- 18:30, micii meşteşugari cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani, îmbrăcaţi în portul popular specific zonei de provenienţă, vor anima gospodăriile Muzeului în aer liber.
Ediţia din acest an reuneşte 200 de participanţi, din 33 de judeţele ale ţării (elevi şi profesori) şi se bucură de participare internaţională, prin prezenţa a două grupuri de elevi din Republica Populară Chineză şi din Bulgaria. Cinci tineri din partea “Centrului Educaţional Wo Xing” vor lua parte la concurs cu lucrări de “hârtie tăiată” în ramă. Demonstraţiile practice realizate de aceştia vor avea loc între orele 9:00-12:30, sâmbătă, 24 august şi duminică 25 august, la Complexul Arhitectural Maramureşean Berbeşti, din Muzeul în aer liber. Duminică, între orele 15:00-17:00, tinerii chinezi vor prezenta două spectacole de cultură tradiţională chinezească: “Opera din Pekin” şi “Arta Caracterelor Chinezeşti”. Elevii bulgari prezenţi la această ediţie a olimpiadei vor participa la workshop – uri de brodat, pictat icoane, ţesut, olărit şi confecţionat păpuşi, alături de colegii din România. Prezenţa lor la olimpiadă este rezultatul colaborării dintre Complexul Naţional Muzeal ASTRA şi Complexul Arhitectural Etnografic ETAR din Gabrovo. Festivitatea de premiere şi spectacolul de închidere va avea loc duminică de la ora 18:00, pe scena de pe lac.
„Vă invităm să ne bucurăm împreună şi în 2013, de îndemânarea micilor meşteşugari participanţi, care cu siguranţă vor fi nerăbdători să împărtăşească din tainele meşteşugului practicat, vizitatorilor de orice vârstă, dornici să îşi exerseze îndemânarea în cadrul atelierelor practice: ţesut la război, sculptură în lemn, metaloplastie, încondeiat ouă, confecţionat podoabe din mărgele, confecţionat păpuşi în port popular, pictat icoane pe sticlă şi pe lemn, brodat sau prelucrarea lutului la roata olarului” a spus Elena GĂVAN, muzeograf responsabil de acţiune.
Şi în acest an, concomitent, se va desfăşura cea de a V-a ediţie a Taberei de Meşteşuguri Fără limite – Împreună întru tradiţie, dedicată copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi din întreaga ţară. Vor fi prezenţi elevii Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă Turnu Roşu, ai Centrului de Plasament pentru Copilul cu Dizabilităţi Mediaş, ai Complexului de Servicii „Sf. Andrei” Mediaş şi Fundaţia Un copil, o speranţă. Participanţii vor realiza obiecte de inspiraţie tradiţională, vor face cunoştinţă cu patrimoniul Muzeului ASTRA sub îndrumarea ghizilor şi vor învăţa de la cei mai iscusiţi meşteri populari prezenţi în cadrul programelor educaţionale ale muzeului !
Elena GĂVAN, muzeograf responsabil Olimpiada Naţională “Meşteşuguri artistice tradiţionale”;
Raluca ANDREI, pedagog muzeal responsabil Tabară de meşteşuguri Fără limite – Împreună întru tradiţie.
Biroul de presă al C.N.M. ASTRA