Fundația Mihai Eminescu Trust, Fundaţia Heritas şi Muzeul ASTRA au ințiat la finalul anului 2012 un demers pentru înființarea unui grup de lucru cu scopul de a susține, prin proiecte și inițiative comune, conservarea și valorificarea patrimoniului cultural transilvănean și dezvoltarea regională durabilă.
Acestui grup i s-au alăturat și alte instituții și organizații din județul Sibiu, până în prezent fiind deja pregătite două aplicații de proiecte pentru valorificarea patrimoniului din comuna Biertan. Grupul își propune realizarea de proiecte, monitorizarea stării patrimoniului, informarea comunităților locale, diseminarea bunelor practici, precum și acțiuni la nivelul factorilor de decizie. Intenția constă de asemenea și în sprijinirea colaborării între organizațiile și instituțiile din regiune în vederea protejării și valorificării durabile a patrimoniului.
În acest sens, am considerat oportună dezvoltarea unui parteneriat între actorii relevanți, care să exprime preocuparea organizațiilor față de patrimoniu și interesul de a colabora în beneficiul acestuia.Am considerat că acest parteneriat trebuie să se constituie ca o declarație de intenție, fiecare organizație având egalitate în drepturi şi libertatea de a iniția acțiuni în scopurile mai sus amintitite. Parteneriatul își propune să ofere o bază pentru colaborările viitoare și pentru formarea unei rețele de actori în regiune.
Astfel, în data de 19 martie, la ora 11:00, în sala de conferință din Casa Artelor a Muzeului ASTRA promotorii inițiativei se vor întâlni pentru semnarea declarației de intenție, eveniment oficial la care sunt așteptate organizatiile care susţin valorile patrimoniului cultural transilvănean.