Adrian Despot şi colegii săi de scenă au poposit sâmbătă seară la Sibiu în cadrul turneului „ Viţa de Vie –Acustic”, oferindu-le fanilor sibieni un concert de zile mari. După deschiderea turneului care a avut loc la Braşov pe 30 octombrie, scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Sibiu a fost primul loc unde au răsunat pentru aproximativ 2 ore piesele de succes precum „Basul și cu toba mare”, „Praf de stele”, „Visele” sau „Ce contează”, reorchestrate in variante acustice.
Totodată, membrii formţiei au celebrat 15 ani de activitate împreună cu adevăraţii fani din Sibiu. Printre aceştia s-au aflat şi nouraşii Oana şi Alex care au surprins în fotografii toate momentele fierbinţi ale evenimentului pentru cei care nu au reuşit să ajungă la concert.