Festivalul naţional de folclor „Ioan Macrea” îşi ridică mâine cortina la Sibiu!

În perioada 31 octombrie – 2 noiembrie 2012 se va ridica cortina celei de-a XIV-a ediţie a Festivalului Naţional de Folclor „Ioan Macrea”. În fiecare seară, începând cu ora 18, cele mai valoroase ansambluri folclorice profesioniste din ţară şi din diaspora, precum şi renumiţi interpreţi de muzică populară, îşi dau întâlnire pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor într-un regal al cântecului şi jocului tradiţional românesc. Intrarea se face pe bază de bilete care se pot achiziţiona de la Casa de Cultură a Sindicatelor Sibiu, la preţul de 15 lei/bilet.

Festivalul este organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean, în colaborare cu Cercul Militar, fiind un proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi cofinanţat de Consiliul Local Sibiu, prin Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.

Spectacolul folcloric la care sunt aşteptaţi peste 600 de artişti este realizat în memoria maestrului Ioan Macrea, cel care, alături de Junii Sibiului, a impus pe marile scene ale lumii virtuţile artistice ale folclorului românesc.

„În anul <Sibiu Baroc Update>, festivalul îşi păstrează specificul tradiţional, dar identifică elementele de interferenţă între cultura populară şi stilul baroc, prin cântece şi dansuri. Astfel, ansamblurile din vestul ţării prezintă dansuri pe care şvabii le-au adus pe teritoriul românesc acum două secole, din nordul ţării sunt promovate cântece ucrainene de dragoste, iar din Transilvania este prezentată Învârtita de salon, împrumutată de nobili din mediul rurala precizat într-o conferinţă de presă Silvia Macrea, managerul CJCPCT „Cindrelul-Junii”.

Promotori ai culturii tradiționale și ai stilului baroc vor fi ansamblurile: DOINA GORJULUI din Târgu Jiu, BANATUL din Timişoara, CRIŞANA din Oradea, CIPRIAN PORUMBESCU din Suceava, MARIA TĂNASE din Craiova, TRANSILVANIA din Baia Mare, BUSUIOCUL din Bacău, MUREŞUL  din Târgu Mureş, TIMIŞUL din Timişoara, DOINA OLTULUI din Slatina, BALADAELE DELTEI din Tulcea, alături de Orchestra LĂUTARII din Chișinău, Orchestra Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia, de VETERANII JUNII SIBIULUI și de CINDRELUL – JUNII SIBIULUI. Prin prezenţa în premieră la Sibiu a ansamblurilor din diaspora, Festivalul „Ioan Macrea” îşi măreşte aria de cuprindere şi devine singurul festival profesionist ce pune în dialog dansul şi jocul popular din România cu forme similare de manifestare artistică aşa cum sunt cunoscute şi prezervate de comunităţile de români ce trăiesc în afara graniţelor ţării.

Vezi aici programul festivalului : https://sibiu.inoras.ro/eveniment/festivalul-national-de-folclor-ioan-macrea-30647/

Search