Astra Fim Fest Sibiu 2012, ziua a III-a!

A treia zi de Astra Film Festival (miercuri, 17 octombrie) este dedicată imaginii romilor în filmul documentar. Antropologi şi jurnalişti se vor alătura realizatorilor de film într-un masterclass ce va analiza perpectivele diverse şi abordările dominante pe acest subiect. Selecţii reprezentative din câteva filme documentare vor pune, astfel, faţă în faţă viziuni diferite în documentarul de televiziune şi în filmul social/antropologic, comentând apoi, cu sprijinul realizatorilor, sensurile, mizele şi modalităţile tehnice corespunzătoare. O masă rotundă va încerca să sintetizeze şi să dezbată semnificaţiile şi impactul social ale diferitelor imagini concurente despre romi, problemele sociale şi cultura lor.

Masterclass-ul „Roma stories” va avea loc miercuri şi joi şi va fi deschis de antropologul Vintilă Mihăilescu. În prima zi, începând cu ora 10.00 se va discuta despre filmul britanicului John Sweeney de la BBC, „Britain’s child beggars şi cel al corespondentului român pentru „Le Monde” Mirel Bran, „One way trip”. După-amiaza este dedicată „Preafericiţilor de la groapa de gunoi” din Cluj şi filmului regizorului româno-german Andrei Schwartz, „Auf der Kipe”. Printre invitaţii celor două sesiuni de dezbatere se numără Michael Stewart, Mirel Bran, Mihaela Michailov şi Ciprian Necula.

Problematica romilor este tratată şi în trei filme eveniment prezentate miercuri în premieră la Sibiu. De la ora 16.30 se va proiecta în sala John Marshall „Balul Ţiganilor”. Filmul lui Alfred Bulai înseamnă mai mult decât un studiu etnic şi sociologic; este o călătorie în timp şi un omagiu celui care a conceput unul dintre primele documentare româneşti, Dimitrie Gusti. O oră mai târziu, Florin Cioabă îşi va face debutul ca regizor de film. În cel de-al Doilea Război Mondial nu doar evreii Europei au fost ţinta politicii de purificare etnică, ci şi romii arată Cioabă în producţia sa „Adevărul despre Holocaust”.

De la ora 19.00, e vremea pentru întâlnirea între două lumi paralele, în care cuvîntul “ajutor” are înţelesuri total diferite pentru fiecare parte. Realizat de Hanna Maylett filmul „Ajutor pentru Mihaela” pleacă de la povestea unei cerşetoare românce de etnie romă care a născut într-o gară finlandeză. Adică într-o ţară care n-a mai văzut cerşetori de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

Tot miercuri, de la 19:00, va avea loc în Foaierul Casei de Cultură a Sindicatelor, concertul celor de la Zmei Trei. Formație înfiinţată acum treizeci de ani, de către Nelu Constantin, muzica lor cultivă acordurile de muzicuţă și se dezvoltă în fuziuni de muzică tradițională țigănească cu influențe balcanice. Grupul este compus din Ioan Constantin (muzicuță solo), Adam Datcu (muzicuță armonie) și Mihai Victor Iliescu (bas). Nea Nelu (Constantin), născut în București, a fost solist și membru fondator al celebrei formații de muzicuțe Ritmic, cu numeroase concerte în țară și cu două discuri înregistrate la Electrocord. În decembrie anul trecut, Zmei Trei au cântat la București împreună cu Shukar Collective, iar în 2012 au concerte programate în Belgia și în Germania.

 

Search