Sibiul va dansa pe ritmuri latino-americane în luna iulie la LATIN ESCAPE

Timp de 3 zile, Sibiul va răsuna a muzică latino şi va dansa pe ritmuri ameţitoare de salsa, bachata, flamenco, merengue, cha cha, kizomba. Un eveniment inedit se va desfăşura în perioada 11-13 iulie 2014 la Sibiu. Este vorba de LATIN ESCAPE, un festival dedicat dansului latino-american, aflat anul acesta la cea de-a treia ediţie. Dacă în anii precedenţi LATIN ESCAPE a reprezentat un eveniment adresat preponderent comunităţii autohtone de salsa, ediţia de anul acesta este deschisă şi publicului larg.   

Ce înseamnă LATIN ESCAPE 2014?

  • Workshop-uri de dans, concursuri şi petreceri latino desfăşurate în incinta Forumului German din Piaţa Mare, pentru pasionatii de dans, în perioada 11 – 13 iulie 2014;
  • Concert live Havana Club Orchestra şi spectacol de dansuri latino-americane la scenă deschisă în Piaţa Mică, sâmbătă, 12 iulie 2014, începând cu ora 19.00.

Cele mai importante şcoli de dans latino din ţară au fost invitate la eveniment şi peste 20 dintre ele au confirmat deja prezenţa. Mai mult, atmosfera incendiară a festivalului va fi înteţinută timp de 3 zile de cinci DJ renumiţi din Bucureşti, Timişoara, Braşov şi Cluj.

Invitaţi internaţionali la LATIN ESCAPE

Nume sonore din comunitatea internaţională de salsa vor fi prezente la Sibiu pe parcursul celor 3 zile de festival latino: Super Mario – The Million Moves Man (Anglia), Ronald şi Alba (Spania),
Reda Dance (Franţa), Don Jose (Franţa), Lucas şi Amy Molina (Buenos Aires, Argentina).  Aceştia vor susţine workshop-uri de dans şi muzicalitate pe toată perioada festivalului. Merită menţionat faptul că spaniolii Ronald şi Alba sunt campionii europeni la Bachata pe anul 2014, în timp ce argentineanul Lucas Molina, care va sosi la Sibiu alături de partenera sa, este celebru pentru spectacolul său de flamenco. Super Mario, unul dintre cei mai apreciaţi dansatori din lumea salsa, va susţine cinci workshop-uri la LATIN ESCAPE.

Proiectul LATIN ESCAPE este inclus pe Agenda culturală a Sibiului şi este sprijinit strategic de Consiliul Local prin Primăria Sibiu. Evenimentul este organizat cu sprijinul BITECO, Motion Art Studio, Magic Hands Studio, Boromir, Simpa, Oriflame, Diada, Autonom, Metropolis şi Promo Management. Un eveniment powered by Radio ZU.

Search