Librăria Habitus și Curtea Veche Publishing vă invită la lansarea volumului autobiografic intitulat “Pas cu pas” semnat de Klaus Iohannis. Evenimentul de lansare va avea loc vineri, 03.10.2014, ora 16, în curtea interioară a Primăriei Municipiului Sibiu (str. S. Brukenthal nr. 2).
Klaus Iohannis este primarul orașului Sibiu, președintele Partidului Național Liberal și candidatul Alianței Creștin Liberale la președinție, iar în „Pas cu pas” retrasează momentele cheie ale vieții sale publice – unele însoțite de fotografii reprezentative –, cu unele incursiuni în viața sa privată. Totodată, regăsim povestiri și istorii sibiene, cât și ideile domniei sale despre comunitate, administrație publică și multe altele.
“Am adunat în această carte momente din viaţa publică, încercând să refac, din ceea ce a selectat memoria, traseul profesional care m-a adus de la catedra de fizică la ipostaza de candidat pentru preşedinţie. Am inclus în ea şi lucruri personale, dar nu am făcut-o neapărat pentru a răspunde curiozităţii celorlalţi. Am recuperat acele întâmplări, întâlniri sau detalii care au spus ceva despre felul în care m-am format, despre valorile pe care le am preţuit. Identitatea mea personală a umplut, prin intermediul faptelor, dar şi prin aceste principii în care am crezut, rolul de persoană publică pe care l-am ocupat mai bine de paisprezece ani.”
“A venit timpul ca valorile performanței să fie puse în acțiune tocmai pentru ca aspirațiile de atâta amar de timp să se transforme, în sfârșit, în realități palpabile: stabilitate economică, bunăstare și certitudinea că ne-am înscris, pas cu pas, pe drumul care trebuie”.
Volumul “Pas cu pas” a apărut în librării la începutul acestei săptămâni la Curtea Veche Publishing, are puțin peste 200 de pagini și costă 15 lei.