Campanie de donaţii de jucării pentru copiii nevoiaşi, ,,Dăruind, aduci bucurie!”

Spiritul sărbătorilor de iarnă aduce în sufletele fiecăruia dintre noi bunătate, încredere şi speranţă iar oferirea cadourilor în preajma sărbătorilor de iarnă este o tradiţie îndrăgită în special de copii. Cu toate acestea, o parte semnificativă dintre cei mici nu se pot bucura de un astfel de privilegiu iar mulţi dintre ei un au simţit niciodată bucuria găsirii unui cadou sub bradul de Crăciun.

Asociaţia Internaţională de Tineret BECOME, prin Compania de Teatru, susţine în acest an atmosfera sărbătorilor de iarnă prin organizarea unei campanii de donaţii de jucării pentru copiii nevoiaşi, ,,Dăruind, aduci bucurie!” .

Cei care doresc să aducă un zâmbet celor mai puţin norocoşi, pot dona jucării noi sau în stare încă bună de funcţionare la Centrul de Tineret Sibiu, la finalul oricăruia dintre spectacolele dedicate exclusiv copiilor dar un numai. La finalul campaniei în data de 21 decembrie acestea vor fi oferite unor centre de plasament sau se vor îndrepta spre comunităţile din mediul rural din zona Mărginimii Sibiului.

“Teatrul BECOME dedică finalul acestei luni tuturor copiilor, prin punerea în scenă a unor piese de teatru inspirate din cele mai cunoscute povesti romanesti, cei mici putând să se amuze copios asistând la peripeţiile personajelor preferate” a spus Bianca Pescaru, PR Manager Teatrul Become. 

La Centrul de Tineret, în fiecare duminică incepând cu ora 11.30, ne vom întâlni cu “Poveşti Româneşti”  – Fata babei sau fata moşului, Neghiniţă sau Ursul păcălit de Vulpe.

“În 7 decembrie ne vom întâlni cu poveştile lui Moş Nicolae, iar în 21 decembrie la finalul campaniei “Dăruind, aduci bucurie!”, Moş Crăciun va aduce cadouri celor mai mici dintre cei prezenţi şi va lua cu el jucăriile adunate pentru a le duce copiilor nevoiaşi.” a adăugat Cătălin Grigoraş actor şi director al Companiei de Teatru BECOME.

Search