Miercuri, 22 aprilie, la ora 18.00, la librăria Habitus din Sibiu (P-ța Mică, nr. 4), Doina Ruști va citi fragmente din noul său roman, „Manuscrisul fanariot”, apărut de curând în colecția Fiction Ltd. a Editurii Polirom, și în format digital.
Invitați: Radu Vancu, Dragoș Varga
„Manuscrisul fanariot” este o carte fastuoasă, de o senzualitate molipsitoare. Este un poem închinat Bucureștiului fanariot, o urbe sau mai bine-zis o încropeală urbană, care se leagănă zi și noapte în ritmul moleșitor al manelelor, cufundată în fumul ciubucelor, în superstiții, zvonuri și magice arome orientale și care se lasă asaltată în răstimpuri de frenezii endemice și fără obiect, de tristeți grele și melancolii fără nume.
Daca ar fi atât și tot ar fi de-ajuns. Dar povestea despre o iubire imposibilă și care sfărâmă cutumele, pe care ne-o spune, sprijinită pe documente și cu talentu-i binecunoscut, Doina Ruști, ridică perdeaua de pe o lume cu obiceiuri, relații private nemiloase, comportamente surprinzătoare și habitudini stranii care îl aruncă în perplexitate chiar și pe criticul cu bune cunoștinte istorice.” (Eugen Negrici)
Doina Ruști este una dintre cele mai apreciate voci feminine ale literaturii contemporane. Tradusă în 9 limbi, invitată la numeroase târguri și evenimente internaționale, s-a impus în special prin romanele cu tematică diversă și construcție solidă, cele mai multe apărute la Polirom. Dintre acestea amintim „Zogru” (2006, 2013), reeditat în colecţia Top 10+, „Fantoma din moară” (2008), roman amplu despre comunismul românesc, distins cu Premiul pentru Proză al USR, și „Lizoanca la 11 ani” (2009), recompensat cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române. Doina Ruști trăiește în București, este profesor universitar și scenarist.