Festivalul Internațional Astra Film Sibiu se desfășoară cu recorduri de audiență. Peste 25.000 de bilete au fost vândute pentru evenimentele din programul Astra Film Junior, care se află la a 10-a ediție. Toate proiecțiile 360 de grade (full-dome) din secțiunea AFF 2018 – Viitorul e azi au loc cu casa închisă.
Inițiat în urmă cu 10 ani ca un proiect unic de educație prin și despre cinematografia realității în România, Astra Film Junior a devenit un festival-în-festival care își depășește an de an recordurile de audiență. La ediția 2018 s-au vândut peste 25.000 de bilete la evenimentele aliniate pentru copii și tineri.
Programul educativ oferit de Astra Film Junior include 15 filme documentare special selecționate pentru trei grupe de vârstă (ciclul primar, gimnazial și liceal). Pentru școlile primare, Astra Film Festival 2018 oferă și un concurs de benzi desenate, prin care copiii au prilejul să “re-povestească” prin imagini narativul filmului vizionat, sau chiar să creeze o poveste imaginară pe baza celor văzute. Liceenii sunt beneficiarii unui program în cadrul căruia sunt inițiați în producția de film documentar – Atelierul Primul Meu Film Documentar. Documentarele scurte realizate în Atelier vor fi prezentate în cadrul unei Gale dedicate, care va avea loc la Sala Thalia, duminică, 21 octombrie, la 17.00.
Publicul Astra Film Junior are ocazia să vizioneze filme și în format de cinema experiențial, prin proiecții 360 de grade la Dome și proiecții VR, contribuind la îmbogățirea experienței de vizionare, precum și a conceptului de noi formate de cinema posibile. Programul full-dome al Astra Film Junior cuprinde filme despre Univers (The Secrets of Gravity/Secretele gravitației, We Are Stars/Suntem stele), despre natură (Life of Trees/Viața copacilor) și despre corpul uman (Amigos – Inside the Human Body/Amici – În interiorul corpului uman).
Astra Film Junior 2018 a atras o largă audiență între 6 și 15 ani, nu numai din Sibiu, ci și din localitățile învecinate. Autobuze de linie au adus în Piața Mare, pentru proiecțiile full-dome și pentru celelalte evenimente din cadrul AFF Jr., copii și tineri din Gura Râului, Rășinari, Apold, Jina, Hoghilag, Dârlos, Ludoș, Agnita, Râul Sadului și altele.
Biletele pentru cele 18 filme documentare imersive prezentate între 15 și 21 octombrie în Domul amplasat în Piața Mare din Sibiu s-au epuizat în primele 24 de ore. Toate proiecțiile full-dome (360 de grade) au loc cu casa închisă.
Programul full-dome din cadrul secțiunii AFF 2018 – Viitorul e azi propune 18 filme de non-ficțiune, care explorează mistere ale științei (Faster Than Light/Mai repede decât lumina), ale Universului (Astronaut, Closer to the Stars/Mai aproape de stele, Oceans in Space/Oceane în spațiu), și aspecte mai puțin cunoscute despre planeta noastră și despre umanitate (Dynamic Earth/Pământul dinamic, Our Violent Planet/Planeta noastră violentă, The Mayans’ Cosmic Planners/Planificatorii cosmici ai orașelor mayașe, Sky on Fire/Cerul în flăcări). Noi modalități de a trăi experiențe artistice sunt oferite de lucrări mai abstracte, cum ar fi Stardancers’ Waltz (Vals printre stele), Contraluz (Contre-jour), After Cherenkov (După Cherenkov), Liminality (Liminalitate).