Vibrația fluierului sus, pe munte

Filmul Vibrația fluierului, în regia lui Dumitru Budrala, a fost proiectat în avanpremieră sâmbătă, 4 august, în cadrul Festivalului ”Sus pe muntele din Jina”. Participanții la festival au urmărit cu mare interes filmul, proiectat pe un ecran imens, în aer liber.

Filmul despre frumusețea muzicii păstorilor, metafizica cântecului de fluier, acest instrument vechi care i-a însoțit dintotdeauna pe crestele munților, a uns la suflet publicul.

Participanții la festivalul din Jina au vizionat cu emoție, în răcoarea nopții, pe marele ecran, stenografia universului mioritic surprins de regizor, unde o simplă salamandră capătă conotații profunde, devenind simbolul forței și a triumfului în luptă. Ielele sunt o călăuză a cântăreților din munți, iar sunetul fluierului se arată ca o notă mistică, ce-i trimite spre un tărâm magic pe cei care, dintr-un singur suflu, pot reda de nouă ori aceeași temă.

“Ne bucurăm foarte mult că am avut onoarea să prezentăm în premieră absolută filmul VIBRAȚIA FLUIERULUI, aici, chiar în inima acestei tradiții. O surpriză extrem de plăcută a fost interesul copleșitor al oamenilor pentru acest film. Publicul atât de numeros care a urmărit filmul minut de minut în tihna nopții, exprimă interesul și nevoia oamenilor de a descoperi spațiul fizic în care trăiesc, dar și poveștile reale sau imaginare care se leagă de aceste locuri ce rezonează în sonorități inedite”, a declarat Dumitru Budrala după proiecția filmului.

 

Search