AFF 2017 în cifre

Peste 70.000 de spectatori au participat la periplul cinamatografic oferit de AFF la Sibiu, între 16 și 22 octombrie.

Astra Film Festival 2017 a adus pe marele ecran peste 130 de filme, proiectate în cele 9 săli din centrul istoric al Sibiului, dar și numeroase discuții, dezbateri și multe întrebări. Majoritatea proiecțiilor au fost urmate de sesiuni de Q&A cu regizorii și protagoniștii. Filmele și concertele din programul AFF 2017 au umplut sălile, cele mai multe evenimente cinematografice și muzicale fiind sold-out.

 Un eveniment important cu rezonanță istorică din această ediție a AFF a fost lansarea oficială a filmului Baloane de curcubeu,  după 35 de ani. Proiecția a avut loc în prezența regizorului Iosif Demian și a echipei de producție, Dorel Vișan, Magda Catone și Erika Jozsa. După vizionarea filmului, publicul a reușit, într-o discuție moderată de Cristi Puiu, să afle detaliile din spatele camerei, istoria filmului și a cenzurii comuniste. La ceremonia de decernare a premiilor AFF, Iosif Demian a primit premiul de excelență pentru  munca sa de operator de elită și înnoirile aduse limbajului cinematografic ce a rezistat testului timpului și pentru nebunia de a fi făcut ceva deosebit în cinematografia românească și dincolo de granițele ei.

 Spectatorii au umplut sala Thalia la lansarea mondială în cadrul AFF a filmului Phoenixxx, de Mihai Gavril Dragolea, o poveste a României anului 2017, care este lider pe piața mondială de videochat, explorează  viaţa din afara camerei de videochat a două modele  din Bucureşti şi ce implică pe plan social și emoțional această meserie din ce în ce mai  populară.

 Întâlnirea cu profesorul Bill Nichols, unul dintre fondatorii şi cei mai importanţi teoreticieni ai studiului de cinema documentar, profesor emerit în departamentul de cinema al Universităţii de Stat din San Francisco (San Francisco State University) şi preşedinte al consiliului consultativ al Institutului de Film Documentar (Documentary Film Institute), care a analizat în faţa publicului festivalier filmul Grizzly Man al regizorului Werner Herzog, a fost foarte apreciată de cinefili, care au avut oportunitatea de a afla de la un profesionist detalii din producția de film de nonficțiune.

 În 2017, Astra Film Junior a bătut toate recordurile: peste 23.000 de elevi și cadre didactice din Sibiu și împrejurimi au participat la proiecțiile dedicate lor: documentare de excepție, filme full-dome, lungmetraje controversate și povești despre copii de pretutindeni. Entuziasmul copiilor a acaparat sălile de proiecție și dom-ul, dar și atelierul dedicat inițierii liceenilor în producția de film, care s-a concretizat într-un colaj remarcabil de creații cinematografice inedite.

A doua ediție a secțiunii intitulate VIITORUL E AZI, special dedicată noilor formate de documentar a întâmpinat publicul cu un program variat şi bogat, cu zeci de producţii VR şi full-dome, spectatorii având ocazia de a experimenta ultimele inovaţii tehnice din producţia de film de nonficţiune, o experienţă unică în România. Domul din Piaţa Mare a găzduit ultimele creaţii ale video-ului 360, iar realitatea virtuală a încântat cinefilii, inclusiv cu câteva producţii româneşti.

 Concertele nu au lipsit din săptămâna de toamnă dedicată artei cinematografiei; soundtrack-ul a fost realizat de Luiza Zan și Peter Sarik Trio, care au dat startul AFF pe improvizații de jazz, Subcarpați, care au continuat într-un delir audio-vizual în dom, iar SoNoRo au închis festivalul cu eleganța muzicii de cameră. A 24-a ediție a festivalului s-a încheiat, în admirația sutelor de regizori și specialiști în industrie și a zecilor de mii de spectatori, cu proiecțiile filmelor premiate.

Search