De „Zilele Vecinătății”, strada Semaforului a fost neîncăpătoare pentru locuitorii cartierului Vasile Aaron

Cartierul Vasile Aaron a avut propriul festival care a adus timp de două zile concerte şi voie bună pe strada Semaforului. Bulevardul principal de aici s-a transformat într-o petrecere de cartier ce a scos mii de oameni din case. Corina şi “vecinii” Nelu Albu şi Traian Stoiţă au ţinut oamenii afară din case chiar şi pe ploaie.

Strada Semaforului a fost neîncăpătoare

Corina, MeeRah şi cântăreţi de muzică populară de la Ansamblul “Cindrelul Junii Sibiului” au scos toţi vecinii din cartier pe strada Semaforului pentru a petrece două zile cum nu au mai avut loc până acum în cartierul Vasile Aaron.

Pe scena din cadrul Zilele Vecinătăţii au urcat sâmbătă, pe lângă cunoscuta Corina care a atras mii de fani din întreg oraşul, şi cântăreţi din cartier. Folkistul Florin Tomits şi fiica lui dar şi Nelu Albu şi Traian Stoiţă, cu toţii locuitori în Vasile Aaron, au dorit să îşi încânte vecinii prin muzică.

 

Copiii au fost cei mai fericiţi

Asfaltul a fost acoperit de desene realizate cu creta de către copiii veniţi să îşi petreacă weekendul în parcul de distracţii construit special pentru ei. Pe lângă topoganul gigantic, înalt aproape cât blocurile din vecinătate, copiii au putut să se joace cu mingile gonflabile în piscina adusă aici, să picteze în cadrul mai multor ateliere pentru copii şi chiar să-şi realizeze propria coroană de carton pentru a deveni regii şi reginele cartierului. Zona „Sport pentru toţi”, amenajată de Decathlon, a fost şi ea plină până la înserat cu copii şi tineri dornici de a face mişcare.

Câştigători desene pe asfalt: Bălan Camelia, Zoti Alexandru, Faur Ovidiu, Miculescu Darius, Gherghezan Alexandru, Neag Patricia.

Câştigători concursuri Decathlon: Fogoros Iulia, Barza Denisa, Grigorie Anamaria, Fogoros Radu, Andrei Constandache, Târnoveanu Cristina, Răula Teodora, Dumitru Alexandra.

 

Concursul de maşinute de lemn a fost însă activitatea ce a atras nu doar copiii din cartier ci şi părinţii şi profesorii acestora. Împreună şi-au construit şi personalizat maşinuţele de lemn cu care s-au întrecut într-o competiţie de „performanţă tehnică” dar şi într-una de frumuseţe, denumită „pasionat de automobile”. Faurecia a avut grijă să premieze cei mai talentaţi copii cu diplome, medalii şi jocuri specifice vârstei lor.

 

Peste 120 de înscrieri la concursul de reamenajare a scărilor de bloc

Deoarece numărul înscrierilor au fost peste aşteptări, Asociaţia pentru Infrumuseţarea Oraşului Sibiu (AIOS) şi Policolor, organizatorii acestui concurs, au decis suplimentarea premiilor astfel încât să dea culoare mai multor scări de bloc din cartierul Vasile Aaron. „Faptul că atât de mulţi oameni îşi doresc reamenajarea şi colorarea spaţiului în care locuiesc nu a putut decât să ne bucure. Tocmai de aceea, sponsorii noştri au decis suplimentarea premiilor astfel ca cei peste 250 l. de vopsea anunţaţi ca premiu la începutul concursului s-au dublat, locuitorii cartierului Vasile Aaron primind mai mult de 500 de litri de vopsea pentru a-şi colora scările de bloc.

Le mulţumim participanţilor pentru implicarea în festivalul nostru şi în înfrumuseţarea oraşului.” a declarat Tudor Şt. Popa, preşedintele AIOS.

Câştigătorii concursurilui „Zilele Vecinătăţii dau culoare cartierului Vasile Aaron” sunt: Anghel Arabela Ioana ce locuieşte pe str. Oaşa nr. 2; Moise Ciprian, str. Oaşa bl. 6; Duca Ioan, str. Şureanu nr. 2.

 

Festivalul Zilele Vecinătăţii a avut o primă ediţie în 2014 în cartierul Hipodrom, organizatorii dorindu-şi ca în următorii ani să fie prezenţi cu festivalul în toate cartierele din Sibiu, mutând punctul de atracţie al Sibiului din zona centrală în zone care până acum nu au mai beneficiat de astfel de evenimente.

Zilele Vecinătăţii este un proiect cultural cofinanţat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.

Search