Atelierul de prelucrare a lemnului, organizat în satul Târnăvioara, în cadrul Proiectului Centrul Cultural al Diversității Europene, s-a încheiat la sfârșitul săptămânii trecute. În cadrul atelierului au fost reabilitate trei porți, alte două au fost reconstituite de la zero, plecând de la imagini și resturi ale porților vechi. În cadrul atelierului au fost reabilitate, de asemenea, elementele de lemn de la ferestrele celor cinci imobile.
20 de localnici din Târnăvioara și Copșa Mică, împărțiți în cinci echipe, au participat la atelierul ce a cuprins mai multe tehnici de cioplire și dălţuire în lemn a unor obiecte cum ar fi: consolele ferestrelor, ramele ușilor și ferestrelor, porțile mari, intrările în grajduri, unele dintre ele ornamentate cu motive scoase în relief.
”În această primă etapă a proiectului ne-am propus restaurarea a cinci porți. Cu echipe de localnici de aici și din Copșa Mică s-au format cinci echipe pentru recondiționare și chiar confecționarea a două porți, replici după unele distruse.
Oamenii au un nivel minim de cunoștințe de tâmplărie, dulgherie și feronerie, ei își confecționează toate elementele porții după care le montează, porţile devenind astfel funcționale. Mai avem lucrări de integrare cromatică a lemnului în așa fel încât porțile să fie exact la fel cum au fost înainte, pe vremuri. Vârsta medie a participanților e de 30 de ani. Cei mai în vârstă cunosc aceste elemente, în general, doar la restaurare mai trebuie să învețe”, a spus responsabilul acestui atelier, Ion Tolomei, șef de secție în cadrul Complezului Muzeal Național ASTRA.
”Vroiam să învățăm și noi ceva. Cu ce învățăm aici, în viitor ne gândim să reabilităm și alte porți. Foarte multe sunt de renovat. Nimic nu e ușor dar cu problemele care sunt, trebuie să facem orice ca să ne întreţinem familia. Orice calificare e bine venită”, a declarat Nicolae Tăpălagă din Copșa Mică.
Ce alte ateliere vor mai avea loc în cadrul proiectului Centrul Cultural al Diversităţii Europene
Următorul atelierul este cel de prelucrarea a metalelor, în care 30 de localnici vor fi ”ucenicii” meșterilor rromi, care timp de o săptămână vor califica participanții în tehnicile prelucrării metalelor precum tehnica prelucrării la rece și tehnica prelucrării la cald.
Atelier de tencuieli și finisaje, unde 20 de localnici vor învăța acest meșteșug vechi, dar și modul în care tehnologia modernă se îmbină cu tehnicile arhaice, realizând astfel o varietate uimitoare de produse, destul de facil de executat. În afară de materialele tradiționale, de var, există noi serii de finisaje, care sunt rezistente la apă și pot fi folosite în reabilitarea fațadelor caselor vechi. În cadrul acestui atelier vor fi reabilitate fațadele a cinci case din Târnăvioara.
Atelier de bucătărie românească. Aici, 30 de persoane din sat, doamne și domnișoare de etnie romă vor deprinde o abordare a gastronomiei, menită să surprindă legatura hranei cu agricultura, ecologia și consumul, dar și cu un domeniu adeseori trecut cu vederea: istoria cotidiană, domestică și feminină.
Alte evenimente ce vor avea loc anul acesta la Târnăvioara
În perioada 29 iunie – 5 iulie 2015 se va organiza la Târnăvioara Școala de Vară de Fotografie și Arte Plastice în cadrul căreia 20 de tineri vor învăța tehnici de fotografiere a obiectelor de patrimoniu mobil, imobil și natural.
În perioada 13 – 19 iulie 2015 se va organiza Școala de Vară de Arhitectură și Reabilitare. Acest demers cultural-educaţional va găzdui 20 de tineri studenți la arhitectură, restaurare, urbanism şi peisagistică ai universităților de specialitate din România. Înscrierile pentru această Şcoală de Vară se pot face pe site-ul www.tarnavioara.ro
În august se va organiza Școala de Vară a Produselor Artizanale unde formatorii vor fi chiar membrii ai comunității din Târnăvioara ce au fost învăţat meșteșugurile tradiţionale în urma atelierelor din cadrul proiectului.
Evenimente speciale
Cu ocazia Zilei Internaționale a Diversității Culturale și a Zilei Internaționale a Toleranței, în 21 mai 2105 respectiv 15 noiembrie 2015, se vor organiza Porțile Deschise. Ambele evenimente culturale vor promova Centrul Cultural al Diversității Europene și activitățile desfășurate în cadrul proiectului. În cadrul primului va fi inaugurat sediul Centrului Cultural urmând ca în noiembrie să se ofere consultanţă şi să se prezinte rezultatele proiectului.
În perioada 10 – 11 octombrie 2015 se va organiza Târgul Meșteșugarilor. Târgul se va desfășura spre finalul proiectului și va prezenta rezultatele atelierelor susţinute în cadrul Centrului. La Târnăvioara vor fi invitaţi meşteri tradiţionali din toată ţara iar în 10 octombrie va avea loc brunch-ul Flavours and Sounds of Transylvania.
Despre proiect:
Punerea în valoare a satului Târnăvioara și a celor 400 de locuitori ai lui este obiectul unui proiect inițiat de Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu (AIOS), realizat printr-un Grant EEA oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi Guvernul României, în parteneriat cu Primăria
Copşa Mică şi Complexul Muzeal Național ASTRA.
Ce își propune Centrul Cultural al Diversității Europene
Dorința Asociației pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu este aceea de a crea, alături de partenerii implicați în proiect, o structură locală – Centrul Cultural al Diversității Europene menită să sprijine populaţia, în special populația rromă, în identificarea unor soluţii reale şi sustenabile de diversificare a veniturilor, punând accent pe conștientizarea diversității culturale și a unității identității zonei. Clădirea în care va funcționa Centrul Cultural al Diversității Europene este o casă din Târnăvioara, care în cadrul proiectului va fi restaurată și va deveni din nou funcțională.