Se anunță o ediție spectaculoasă, cu standuri care mai de care mai interesante, 25 de expozanți, șezătoare urbană și ateliere de creație pentru copii!
Amatorii de artă și pofticioșii de frumos sunt așteptați în perioada 11-14 Decembrie , începând cu orele 11:00, la Creative Buzz, ediția 2, un festival handmade altfel.
4 zile, creatorii scusiți veniți din toată țara, obiecte lucrate manual, fiecare având o poveste de spus!
De data asta avem de toate: haine tradiționale minunate, jucării croșetate, produse unicat, bunătățuri delicioase și organice, ceramică lucrată cu migală, cosmetice bio, bijuterii și accesorii realizate cu multă migală și pasiune, felicitări inedite, perne și pernițe pufoase, aranjamente pentru Crăciun, ii tradiționale și accesorii care păstrează motivele de odinioară și lista poate continua.
Vă invităm să redescoperiți alături de meșterii noștri obiceiurile pe care le aveau bunicii noștri, iarna. Vom încerca să reproducem o șezătoare, unde vom toarce și croșeta, vom coase semne de carte cu motive tradiționale și vom asculta povești, ca la gura sobei.
Vizitatorii vor putea lua parte la un “ live bending show”, mai exact vor putea comanda și achiziționa obiecte inedite lucrate din sârmă îndoită.
Festivalul are loc în Librăria Habitus din Piața Mică, nr. 4, și vă spunem de acum că acesta este un proiect care nu e glossy, dar în care credem cu convingere, pentru a dezvolta împreună o viață culturală și urbană “normală”.
Detalii despre expozanți și activități găsiți pe pagina de Facebook- Creative Buzz.