Olimpiada Naţională „Meşteşuguri artistice tradiţionale” la final. Cei mai buni MICI MEŞTEŞUGARI au fost premiaţi în weekend la Sibiu

Duminică, 10 august 2014, a luat sfârşit faza naţională a celei de-a XIX a ediţii a Olimpiadei Naţionale „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, organizată de Complexul Naţional Muzeal ASTRA şi Consiliului Judeţean Sibiu, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu, sub autoritatea Ministerului Educaţiei Naţionale şi în colaborare cu Institutul Confucius Sibiu prin Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu. Proiectul cultural este finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.  

Cei 160 de elevi prezenţi în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului şi sub arcadele Casei Artelor în zilele de vineri şi sâmbătă (8 şi 9 august) au reprezentat în concurs următoarele meşteşuguri tradiţionale: pictat icoane pe sticlă şi pe lemn, sculptat icoane de vatră, pictură naivă, încondeiat ouă, metaloplastie, pirogravură, lemn legat în cositor, prelucrare metal, confecţionat măşti, confecţionat păpuşi în port popular, cusut, brodat, confecţionat piese de port popular, împletit fibre vegetale, împletit ciucuri pe lemn, tors, ţesut la război vertical şi orizontal, confecţionat podoabe, dantelă cu ciocănele, broderie pe piele, cojocărit, olărit, modelaj ceramică, prelucrare lemn, os şi fier, prelucrare corn.  

Cei 7808 de vizitatori s-au putut bucura pe parcursul celor patru zile de minunatele costume populare purtate cu mândrie de reprezentanţii judeţelor: Alba, Arad, Bihor, Bistriţa – Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Bucureşti, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mureş, Olt, Satu-Mare, Sălaj, Suceava, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Sibiu (Arpaşul de Sus, Avrig, Aţel, Cisnădie, Racoviţa, Sibiu – Colegiul Naţional „Octavian Goga”, Grupul Şcolar de Construcţii şi Arhitectură „Carol I”, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum”, Şc. Gim. „Regina Maria”, Şc. Gim. Nr. 20, Şc. Gim. „Nicolae Iorga”, Atelier individual Arta Vlăjie, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Şcoala Populară de Arte „Ilie Micu” Sibiu – structurile Arpaşul de Jos, Sălişte, Palatul Copiilor Sibiu).  

Ediţia de anul acesta s-a bucurat de participare internaţională prin prezenţa a trei grupuri de elevi din Federaţia Rusă, Republica Populară Chineză şi Republica Bulgaria. În zilele de sâmbătă şi duminică aceştia au încântat vizitatorii cu workshop-uri de confecţionare a jucăriilor tradiţionale ruseşti şi de tăiere a hârtiei – tehnică specifică nordului Chinei. Elevii bulgari au participat la workshop-urile existente în cadrul concursului: pictat icoane pe sticlă, brodat, olărit, încondeiat ouă sub atenta supraveghere şi instruire a domnilor profesori: Simona Vonica – Sibiu, Mihaela Gâţă – Sălişte, Sibiu, Domnica Petrovici – Grăniceşti, Suceava şi elevei Ştefana Lepădatu, Braniştea, Galaţi. Doamna Rodica Ispas, din Avrig, Sibiu a dezvăluit tainele brodatului micilor participanţi din Republica Populară Chineză.

Ediţia a XIX-a a Olimpiadei a fost încununată de următorii câştigători, la secţiunile:

 
ŢESUT ÎN RĂZBOI ORIZONTAL
PREMIUL I

  1. DENISA DAMIAN, Arpaşu de Jos, Sibiu, instr. Silvia Vasu
  2. ŞTEFANIA JUGĂREAN, Avrig, Sibiu, instr. Ioana Puşcaş

PREMIUL I. PREMIUL SPECIAL AL MUZEULUI ASTRA PENTRU PĂSTRAREA TRADIŢIEI ŞI MĂIESTRIE ARTISTICĂ

  1. NICOLETA ECATERINA MIHALACHE, Vorona, Botoşani, instr. Doina Mihalache

PREMIUL II

  1. MĂRIOARA IOANA ROBA, Măguri Răcătău, Cluj, instr. Pălăguţa Hodor
  2. CRISTINA MIHAILĂ, Bârlad, Vaslui, instr. Siveria Ioniţă

PREMIUL III

  1. TINELA ŞTEFANIA IORDACHE, Oinacu, Giurgiu, instr. Elena Ţîru
  2. CRISTINA AMELIA IORDACHE, Oinacu, Giurgiu, instr. Elena Ţîru

 
ŢESUT ÎN RĂZBOI VERTICAL  
PREMIUL I

  1. SILVIU PAUL GÂŢĂ, Sălişte, Sibiu, instr. Mihaela Gâţă

PREMIUL I. PREMIUL SPECIAL AL MUZEULUI ASTRA PENTRU PĂSTRAREA TRADIŢIEI

  1. Iulia papazissu, Beceni, Buzău, instr. Amelia Papazissu
  2. ALEXANDRA PETRIŞOR, Beceni, Buzău, instr. Amelia Papazissu

PREMIUL III

  1. GABRIELA PETRONELA MIRI, Craiova, Dolj, instr. Ana Cristina Manea, Carmen Claudia Mitică

MENŢIUNE

  1. maria golescu, Horezu, Vâlcea, instr. Maria Dolofan

 
CONFECŢIONAT PODOABE
PREMIUL I

  1. ALEXANDRA IOANEŞ, Deva, Hunedoara, instr. Mircea Lac
  2. GEORGE ALEXANDRU NEACŞU, Jitia, Vrancea, instr. Ilinca Colniceanu

PREMIUL II

  1. MĂDĂLINA CIUPE, Gherla, Cluj, instr. Daniela Katona

PREMIUL III

  1. IULIA BUŞECAN, Tămaia Someşului, Maramureş, instr. Maria Stanciu

PREMIUL I. PREMIUL SPECIAL AL MUZEULUI ASTRA PENTRU PĂSTRAREA TRADIŢIEI

  1. ALINA PIŢ, Satu Mare, instr. Crina Leş
  2. MĂDĂLINA ZIMBRU, Turţ, Satu Mare, instr. Ana Donca, Rodica Pop, Monica Ghiz
  3. ANCA FILIMON, Turţ, Satu Mare, instr. Maria Negru

 
CONFECŢIONAT PIESE DE COSTUM POPULAR

PREMIUL I

  1. GABRIELA ANDRONIC, Tudora, Botoşani, instr. Lăcrămioara Bobocea
  2. ŞTEFANA RADU, Avrig, Sibiu, instr. Ioana Puşcaş

PREMIUL II

  1. ANDRADA DRĂGAN, Târgu Mureş, Mureş, instr. Natalia Stoica
  2. BIANCA VALENTINA PAGU, Miercurea Ciuc, Harghita, instr. Nicoleta Ploşnea
  1. NICOLETA SUHARU, Bârlad, Vaslui, instr. Siveria Ioniţă

PREMIUL III

  1. OANA MATACHE, Tulcea, instr. Viorica Chiriş
  2. RALUCA TEODORA NAN, Arpaşu de Sus, Sibiu, instr. Aurelia Dobrilă

 
CUSUT
PREMIUL I

  1. PAULA IOANA GÂŢĂ, Sălişte, Sibiu, instr. Mihaela Gâţă

PREMIUL II

  1. GEANINAPETRONELA CHIPERI, Poiana Stampei, Suceava, instr. Dorina Paicu
  2.  VIOLETA MARIANA FUSEA, Luciu, Ialomiţa, instr. Ana Cloşcă
  3. GEORGIANA TRANDAFIR, Luciu, Ialomiţa, instr. Ana Cloşcă

PREMIUL III

  1. ANA MARIA SILVIA MAFTEI, Vintileasca, Vrancea, instr. Stana Georgescu-Apostu

MENŢIUNE

  1. CRISTINA NICOLETA BOERICĂ, Craiova, Dolj, instr. Iuliana Georgescu
  2. ADRIANA MARIA MIHEȚ, Câmpeni, Alba, instr. Rodica Coroiu

BRODERIE
PREMIUL I

  1. ADINA BIANCA POTRA, Bedeciu, Cluj, instr. Elvira Gavriş
  2. LÁSZLÓ NOÉMI, Odorheiu Secuiesc, Harghita, instr. Erzsébet Bán

 
BRODERIE PE PIELE
PREMIUL I

  1. ANDREI RĂZVAN BOTEZ, Grăniceşti, Suceava, instr. Domnica Petrovici

PREMIUL II

  1. GABRIEL BICA, Arpaşu de Sus, Sibiu, instr. Maria Nan

 
ÎMPLETIT BAIERE DE TRAISTĂ

PREMIUL III

  1. ŞTEFANIA SPĂTAR, Baia Mare, Maramureş, instr. Ana Liber

MENŢIUNE

  1. BIANCA GRECU, Craiova, Dolj, instr. Elena Cărăvan

 
ÎMPLETIT CIUCURI PE LEMN
PREMIUL I

  1. EUGENIA CÎRSTEA, Avrig,Sibiu, instr. Ioana Puşcaş

 
DANTELĂ CU CIOCĂNELE
 
PREMIUL I. PREMIUL SPECIAL AL MUZEULUI ASTRA PENTRU PĂSTRAREA TRADIŢIEI ŞI MĂIESTRIE ARTISTICĂ

  1. LÁSZLÓ KINGA, Tibod, Harghita, instr. Berze Ibolya

 
DANTELĂ CU SUVEICA
PREMIUL I

  1. LORENA ANA PĂRĂU, Sălişte, Sibiu, instr. Mihaela Gâţă

 
ÎMPLETIT FIBRE VEGETALE  
PREMIUL I

  1. ALEXANDRA ELENA DOGARU, Prejmer, Braşov, instr. Mariana Palamiuc

 
TORS  
PREMIUL II

  1. DANA ŢÎRLEA, Horezu, Vâlcea, instr. Maria Dolofan

 
CONFECŢIONAT PĂPUŞI
PREMIUL I

  1. ALEXANDRA MĂRGINEAN, Iernut, Mureş, instr. Lenuţa Roşu
  2. DIANA GRIGORESCU, Iernut, Mureş, instr. Lenuţa Roşu

PREMIUL II

  1. MARINA SĂUCA, Iernut, Mureş, instr. Lenuţa Roşu
  2. ANA MARIA MOISE, Braşov, instr. Doina Nistor

PREMIUL III

  1. CRISTINA ELENA RÎŞTEIU, Câmpeni, Alba, instr. Rodica Coroiu
  1. MIHAELA BOCA, Câmpeni, Alba, instr. Rodica Coroiu

 
ARTĂ DECORATIVĂ

PREMIUL II

  1. MINCIU MIHAELA, Tulcea, instr. Viorica Chiriş

PREMIUL III

  1. MIHAI ALEXANDRU NICUȘOR DUMITRU, București, instr. Liliana Tremurici

 
CONFECŢIONAT MĂŞTI
PREMIUL I

  1. COSMIN DANIEL CHELĂRESCU, Vorona, Botoșani, instr. Mihai Chelărescu
  2. ANDREI GĂINĂ, Hârlău, Iaşi, instr. Bogdan Bârzu

PREMIUL II

  1. CRISTIAN CADAR, Baia Mare, Maramureș, instr. Maria Stanciu
  2. CRISTINEL ROTARIU, Gura Râului, Sibiu, instr. Ana Negoiță

PREMIUL III

  1. ALEXANDRA BUTA, Sibiu, instr. Ioana Negoiță

MENȚIUNE

  1. MELANIA DANIELA VĂRZARU, București, instr. Liliana Tremurici


ICOANE PICTATE PE STICLĂ

PREMIUL I

  1. DENISA NICA, Oradea, Bihor, instr. Gheorghe Costea
  2. VALERIU MATEI FRĂŢILĂ, Braşov, instr. Mihaela Apan
  3. ELENA ADRIANA POPA, Bucureşti, instr. Mariana Badea
  4. ALEXANDRA OLĂREANU, Urziceni, Ialomiţa, instr. Victoriţa Berbec
  5. GABRIELA STOIAN, Ilfov, instr. Mariana Badea şi Maria Tănase
  6. ANDRADA MARIA MATEI, Ilfov, instr. Mariana Badea şi Maria Tănase
  7. BRIANNA BOTOROAGĂ, Sibiu, instr. Florinela Stângu
  8. ANA MARIA VINTILĂ, Sibiu, instr. Arta Vlăjie
  9. ADELA MARIA VONICA, Sibiu, instr. Simona Vonica

PREMIUL I. PREMIUL SPECIAL MATEI PURCARIU ŢIMFOREA

  1. ANDREEA MIHAELA NĂSTASE, Bucureşti, instr. Ana Alexandra Vasu-Iugaţ

PREMIUL I. PREMIUL SPECIAL AL MUZEULUI ASTRA

  1. IOANA CAMELIA CRISTESCU, Moreni, Dâmboviţa, instr. Elena Băniceru

PREMIUL I. PREMIUL SPECIAL DUMITRU STĂNILOAIE

  1. LIVIU POPA, Sibiu, instr. Florinela Stângu

PREMIUL I. PREMIUL SPECIAL NICOLAE OANCEA

  1. VALENTIN URECHE, Sibiu, instr. Maria Popa

 
PREMIUL II

  1. SORINA IOJA, Bistriţa, Bistriţa Năsăud, instr. Elena Nacu
  2. DENISA MARIA NEAMŢU, Cluj, instr. Rodica Gros
  3. ŞTEFAN BOBOC, Miercurea Ciuc, Harghita, instr. Nicoleta Ploşnea
  4. DORINA NECHITA, Miercurea Ciuc, Harghita, instr. Nicoleta Ploşnea
  5. IOANA SCUTARIU, Hârlău, instr. Bogdan Bârzu
  6. MARIA VOICU, Ilfov, instr. Mariana Badea şi Maria Tănase
  7. ANA MARIA TUDORACHE, Ilfov, instr. Laura Flore
  8. FLAVIA OANA, Târgu Lăpuş, Maramureş, instr. Mariana Pop, Rodica Vele
  9. MARIA-ROXANA SICRA, Aţel, Sibiu, instr. Daniel Paneş

PREMIUL III

  1. MELANIA MILIŢESCU, Arad, instr. Mirela Bugariu
  2. MARIA MATEAN, Bistriţa, Bistriţa Năsăud, instr. Elena Nacu
  3. ANA MARIA BUZEA, Olteniţa, Călăraşi, instr. Ecaterina Mitran
  4. TEA CHRISTINA PĂUN, Olteniţa, Călăraşi, instr. Ecaterina Mitran
  5. ELIANA-FLORINA FLORESCU, Ilfov, instr. Laura Flore
  6. RALUCA MUREŞAN, Jibou, Sălaj, instr. Ioan Baltă
  7. ANDRA IUSTINA MOCANU, Vaslui, instr. Sebastian Pascu


ICOANE PICTATE PE LEMN

PREMIUL I

  1. ADRIANA ELENA PĂDURARIU, Coşula, Botoşani, instr. Ioana Scarlii
  2. ALINA MARIA ALDEA, Urziceni, Ialomiţa, instr. Victoriţa Berbec
  3. ANDREEA SCOROBEŢ, Racoviţa, Sibiu, instr. Anca Georgeta Bucur
  4. MARIA ALEXANDRA OPREAN, Sibiu, instr. Arta Vlăjie
  5. TEODORA BRATU, Sibiu, instr. Arta Vlăjie

PREMIUL I. PREMIUL SPECIAL PENTRU PĂSTRAREA TRADIŢIEI

  1. MIHAI SIMIONESEI, Coşula, Botoşani, instr. Ioana Scarlii

PREMIUL II

  1. ANDREEA DRAGNEA, Bucureşti, instr. Laura Mitru
  2. DIANA POPESCU, Vorona, Botoşani, instr. Cristian Ştefan
  3. CRISTINA DIANA MANTA, Olteniţa, Călăraşi, instr. Ecaterina Mitran
  4. ANA HATICE PĂCURARU, Miercurea Ciuc, Harghita, instr. Nicoleta Ploşnea
  5. VIVIANA GHIORGHIAN, Hârlău, Iaşi, instr. Bogdan Bârzu
  6. ŞTEFANA SAVA, Baia Mare, Maramureş, instr. Marcel Stanciu
  7. VALENTIN DRĂGUŢ, Cisnădie, Sibiu, instr. Mihaela Verdeş

PREMIUL III

  1. IOANA MORONKA, Bistriţa, Bistriţa Năsăud, instr. Elena Nacu
  2. DANA MERCEA, Jibou, Sălaj, instr. Ioan Baltă

 
PICTURĂ NAIVĂ

PREMIUL I

  1. IONUŢ MURG, Oradea, Bihor, instr. Gheorghe Costea
  2. CĂLIN DANIEL BĂRUŢ, Moreni, Dâmboviţa, instr. Elena Băniceru

PREMIUL I. PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI

  1. ALIA IOANA MARIN, Sibiu, instr, Camelia Mila

PREMIUL II

  1. ŞTEFANIA BODESCU, Bistriţa, Bistriţa Năsăud, instr. Elena Nacu

PREMIUL III

  1. ANDREEA CĂTĂLINA ŞIPU, Bucureşti, instr. Ana Alexandra Vasu-Iugaţ
  2. EMILIA TUDORACHE, Ilfov, instr. Laura Flore

ÎNCONDEIAT OUĂ
PREMIUL I

  1. ANA MARIA CONSTANTIN, Botoşani, instr. Onica Daniela Podariu
  2. MĂLINA PĂVĂLOI, Salcia Tudor, Brăila, instr. Adela Micu
  3. MIHAELA CRISTINA MORARU, Cluj, instr. Elena Crăciunescu
  4. TEODORA ISTRATE, Miercurea Ciuc, Harghita, instr. Nicoleta Ploşnea
  5. IONUŢA STERI, Vintileasca, Vrancea, instr. Onuţa Chivoiu
  6. RALUCA BANU, Vintileasca, Vrancea, instr. Stana Georgescu Apostu

PREMIUL I. PREMIUL SPECIAL AL MUZEULUI ASTRA PENTRU PĂSTRAREA TRADIŢIEI

  1. ALINA ZUTKA, Poiana Stampei, Suceava, instr. Dorina Paicu

PREMIUL II

  1. COSMINA ELENA ONOFREI, Vorona, Botoşani, instr. Mihaela Ștefan
  2. CRISTINA MIRABELA MACOVEI, Salcia Tudor, Brăila, instr. Adela Micu
  3. DIANA NEGU, Salcia Tudor, Brăila, instr. Adela Micu
  4. OANA MARIA MOROIU, Salcia Tudor, Brăila, instr. Adela Micu
  5. ADELINA BRICEAG, Salcia Tudor, Brăila, instr. Adela Micu
  6. MĂDĂLINA ELENA STOICA, Bucureşti, instr. Mirela Marina Lungu
  7. FLORENTINA ROXANA GUNĂ, Bucureşti, instr. Mirela Marina Lungu

PREMIUL III

  1. KONNAT LEVENTE, Covasna, instr. Konnat Rita

 
SCULPTURĂ LEMN/ PRELUCRARE ARTISTICĂ A LEMNULUI

PREMIUL I

  1. GABRIELA BĂDICĂ, Deva, Hunedoara, instr. Mircea Lac
  2. GABRIELA DOBREI, Deva, Hunedoara, instr. Mircea Lac
  3. MIHAI ŢARCĂ, Vatra Dornei, Suceava, instr. Mihai Vleju

PREMIUL I. PREMIUL SPECIAL  „GHEORGHE CERCEL”

  1. MIRUNA DENISA TECUȘANU, Brașov, instr. Sanda Homănă

PREMIUL II

  1. GYENGE TIMEA, Covasna, instr. Konnat Laszlo
  2. SZABO MILAN, Covasna, instr. Konnat Laszlo
  3. ANDREI CONSTANTIN, Țințăreni, Dolj, instr. Ionuț Smarandache 
  4. ANDREI TARGOVEȚ, Bighigiu, Bistrița-Năsăud, instr. Nicolae Târgoveț
  5. ZOLTÁN TAMÁS, Căpâlnița, Harghita, instr. Instr. János Godra
  6. SERGIU UJIVAROȘI, Baia Mare, Maramureș, instr. Marcel Stanciu

MENȚIUNE

  1. IONUȚ DANIEL BOBAR, Poiana Sohodol, Alba, instr. Adriana Jeflea
  2. MARIO IONUȚ DĂRĂȘTEANU, Oinacu, Giurgiu, instr. Costel Țîru
  3. CRISTIAN MIHAI ALEXANDRU NISTOR, Buftea, Ilfov, instr. Laura Flore

MOBILIER PICTAT
PREMIUL I

  1. CRISTINA SÎRBU, Odorheiul Secuiesc, Harghita, instr. Kovács Judith

PREMIUL II

  1. ŞTEFANIA TEODORA BRUMĂ, Sibiu, instr. Arta Vlăjie


METALOPLASTIE

PREMIUL I

  1. PATRICIA STANCA, Jibou, Sălaj, instr. Florin Lazăr

PREMIUL II

  1. DANIEL CIPRIAN MOȘ, Zalău, Sălaj, instr. Florin Lazăr


LEGAREA LEMNULUI ÎN COSITOR

PREMIUL I

  1. RALUCA PÎRVA, Deva, Hunedoara, instr. Mircea Lac


PRELUCRAREA OSULUI ŞI CORNULUI

PREMIUL I

  1. MĂDĂLINA BUCUR, Deva, Hunedoara, instr. Mircea Lac
  2. EMANUEL HĂGĂTIŞ, Vatra Dornei, Suceava, instr. Mihai Vleju


PIROGRAVURĂ

PREMIUL I

  1. TEODORA RAICU, Deva, Hunedoara, instr. Mircea Lac

PREMIUL II

  1. RAUL CRISTICI, Sibiu, instr. Anca Munteanu

PREMIUL III

  1. EMANUEL COSMIN COCIUBA, Vladimirescu, Arad, instr. Artemiza Zlăgnean


XILOGRAVURĂ LEMN

PREMIUL I

  1. ANDREI BUDA, Deva, Hunedoara, instr. Mircea Lac

                                                         PRELUCRARE METAL
PREMIUL I

  1. ANDREI ALEXANDRU MARINOIU, Dragomirești, Dâmbovița, instr. Grigore Marian


SCULPTAT ICOANE DE VATRĂ

PREMIUL I

  1. ADELIN ION NEDELEA, Ațel, Sibiu, instr. Daniel Paneș
  2. ANDREI MARIAN, Țânțăreni, Dolj, instr. Ionuț Smarandache


OLĂRIT

PREMIUL I

  1. ŞTEFANA LEPĂDATU, Braniştea, Galaţi, instr. Marcel şi Maria Mocanu

MENȚIUNE

  1. IULIA DOBRIȚOIU, Horezu, Vâlcea, instr. Cristian Sima


MODELAJ CERAMIC
Ă
PREMIUL I. PREMIUL SPECIAL AL MUZEULUI ASTRA PENTRU REVITALIZAREA CERAMICII ARHEOLOGICE

  1. ADRIANA IONICA PĂTRAȘCU, Slatina, Olt, instr. George Lucian Truță
  2. ADREEA DRĂGAN, Slatina, Olt, instr. George Lucian Truță
  3. LIVIA GEORGIANA ȘTEFAN, Slatina, Olt, instr. George Lucian Truță

PREMIUL III

  1. ANDREI ROTARU, Buftea, Ilfov, instr. Laura Flore
  2. DANIELA NIȚU, Cisnădie, Sibiu, instr. Ștefăniță Radu Crețu

DIPLOMĂ DE PARTICIPARE

  1. CODRUȚ ȘTEFANACHI, Vorona, Botoșani, instr. Sonia Iacinschi

Complexul Naţional Muzeal ASTRA şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu doresc să mulţumească la final de Olimpiadă şi sponsorilor, AMYLON S.A., ANDU TRADING S.R.L., AQUADOR S.R.L., EURO NET S.R.L., GREINER PACKAGING S.R.L., GRUPUL EDITORIAL RAO, LIBRĂRIA HUMANITAS „CONSTANTIN NOICA” SIBIU, POLSIB S.A., PREXICO S.R.L., FLARO PROD S.A.

Search