Muzeul ASTRA sărbătorește frageda copilărie – Ziua Sugarului 2014

Muzeul ASTRA organizează cea de-a IX-a ediţie a Zilei Sugarului, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, zona Etno Tehno Parc (intrarea dinspre Grădina Zooogică). Evenimentul desfășurat ca în fiecare an, în prima duminică a lunii iulie, de această dată pe 6 iulie, între orele 10:00- 18:00, este dedicat părinţilor, celor care se pregătesc să devină părinţi, dar mai ales copiilor cu vârste cuprinse între o zi şi doi ani, care vor putea participa la concursurile deja renumite: Cross-ul Bebe, pe mochetã (de-a buşilea), Cross-ul Bobocel, Miss şi Mister Bebe, Miss şi Mister Bobocel.

Pentru mămici şi tătici sunt pregătite concursuri instructive şi distractive (Mămica ŞtieTot, Tăticul Priceput), dar şi ședințe de consiliere pre- şi postnatală și parenting – arta de a fi părinte. Asociația Mâini Unite – din dragoste pentru copii va pune la dispoziția mamelor care alăptează un cort special amenajat în acest scop și va oferi consiliere specifică pe tot parcursul evenimentului. Consilierul în alăptare Gabriela Stănescu va aborda tema adaptării alăptării la puseele de creștere și cunoașterea ritmului copilului. Asociația Mâini Unite – din dragoste pentru copii va înmâna broșuri conținând informații despre diversificarea alimentelor și consiliere psihologică în diferitele probleme specifice vârstelor de 0-2 ani. Psihologul clinician Oana Vasiu va oferi câștigătorilor locurilor I la concursurile evenimentului, câte o ședință gratuită de consiliere psihologică pentru copil și familie.

Centrul de învățare a limbii engleze Helen Doron va organiza, şi în acest an, diverse ateliere, activităţi şi jocuri în limba engleză, punctul forte constituindu-l prezentarea interactivă a cursurilor în limba engleză pentru bebeluşi.

Agenția Națională ANTIDROG, colaborator de încredere al Muzeului ASTRA și al Zilei Sugarului, implicit, va sensibiliza un număr cât mai mare dintre participanţii la eveniment prin implicare în activităţi specifice de prevenire a consumului  de droguri legale şi ilegale, de substanţe noi cu efect psihoactiv, denumite generic „etnobotanice”, şi va pleda pentru adoptarea unui stil de viaţă sănătos, ce implică un grad mărit de responsabilitate civică.

Accesul este gratuit pentru familiile (2 însoțitori) cu copii între 0 și 3 ani. De asemenea, vor avea intrare liberă copiii cu vârsta de până la 14 ani. Aşadar, vă așteptăm duminică, 6 iulie, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, cu mic, cu mare, cu suzeta la purtător, pentru o sărbătoare a fragedei copilării!

 

PROGRAM ZIUA SUGARULUI ediţia a IX-a

Muzeul în Aer Liber, Etno Tehno Parc

6 iulie 2014 – orele 10.00 – 18.00

 

Ora 10.00 – Deschiderea oficială

Orele 10.00 – 10.30 – Înscrieri pentru următoarele concursuri:

– Cross-ul Bebe (copii între 0 şi 12 luni)

–  Cross-ul Bobocel (copii între 1 şi 2 ani)

–  Concursul Mămica ŞtieTot

Orele 10.30 – 11.15 – Cross-ul Bebe

Orele 11.15 – 12.15 – Mămica ŞtieTot

Orele 12.15 – 13.00 – Cross-ul Bobocel

 

PAUZĂ INTERACTIVĂ, ÎNTRE ORELE 14.00 – 16.00

(JOCURI, DESEN, MUZICĂ, DANS ŞI VOIE BUNĂ)

 

Orele 15.30 – 16.00 – Înscrieri pentru următoarele concursuri:

– Miss & Mister Bebe (copii între 0 şi 12 luni)

– Tăticul Priceput

– Miss & Mister Bobocel (copii între 1 şi 2 anişori)

Orele 16.00 – 16.20 – Miss Bebe

Orele 16.20 – 16.40 – Mister Bebe

Orele 16.40 – 17.00 – Concurs Tăticul Priceput

Orele 17.00 – 17.20 – Miss Bobocel

Orele 17,20 – 17,30 – Prezentare de modă Prichi’s Boutique pentru prințese

Orele 17.30 – 18.00 – Mister Bobocel

Asociația Mâini Unite – din dragoste pentru copii 

– Consiliere în alăptare

– Consiliere psihologică pre- și postnatală

– Parenting, arta de a fi părinte

Prichi’s Photography & Prichi’s Boutique

– Colțișorul de amintiri

–  Prezentare de modă fustițe urbane, completate de gentuțe și bentițe asortate cu outfit-ul prezentat

Centrul de învățare a limbii engleze HELEN DORON EARLY ENGLISH

– Diverse ateliere activităţi şi jocuri  în limba engleză

– Prezentarea interactivă a cursurilor în limba engleză pentru bebeluşi

 

Intrarea liberă pentru familiile (2 însoțitori) cu copii de până la 3 ani

Intrare gratuită pentru copiii cu vârsta până în 14 ani

Partener oficial:

      Happy Bella

Sponsor principal:

      AMBIENT

Colaboratori:

      Agenţia Naţională Antidrog

      Asociația MÂINI UNITE – din dragoste pentru copii

Sponsorii evenimentului:

      Generali România – Asigurare-Reasigurare

      Centrul de învățare a limbii engleze  Helen Doron – Early English

      Prichi’s Photography & Prichi’s Boutique

      Nestle Romania

      FasTracKids

Search