Festivalul Internaţional de Film Transilvania aduce la Sibiu, şi în 2013, cea mai bună muzică, alături de filmele multi-premiate cu care şi-a obişnuit spectatorii an de an. Etno-rockerii de la Zdob şi Zdub vor fi cei care vor concerta, anul acesta în Piaţa Mare, într-un spectacol programat joi, 20 iunie, de la ora 19:30, în cadrul TIFF Sibiu 2013.
Trupa din Republica Moldova este cunoscută pentru modul unic în care combină hardcore-ul şi folclorul românesc/moldovenesc şi pentru show-urile live spectaculoase.
Zdob şi Zdub a concertat în peste 20 ţări, la festivaluri de renume, şi a deschis show-urile unor trupe consacrate precum Red Hot Chili Peppers, Emir Kusturica & No Smoking Orchestra, Biohazard, Rollins Band, Rage Against The Machine, Soulfly, The Garbage şi Fun Lovin’ Criminals.
Cei şase membri ai formaţiei se bucură de notorietate în rândul publicului din România şi prin prisma creaţiilor originale, înregistrate şi interpretate live cu solişti de folclor precum Vasile Dinu (MC Vasile, din România), Surorile Osoianu (Moldova), Trio Erdenko (Rusia).
În deschidere, pe scena din Piața Mare va urca trio-ul sibian Domino. Romulus Cipariu, Sebastian Marcovici și Valentin Oancea sunt cei trei sibieni care au avut ideea de a cânta Beatles la țambal și de a include acest instrument complex în multe alte combinații suprinzătoare. Muzica lor se încadrează în categoria rockului alternativ, însă are foarte multe influențe, mai ales din folclorul românesc, ceea ce face ca stilul lor să fie unul greu de definit.
Biletele costă 25 lei şi vor fi puse în vânzare începând din 29 mai la: Agenţia Teatrală din Sibiu (bd. N.Bălcescu), Librăria Humanitas, infopoint-urile de la Casa Luxemburg şi Piaţa Huet, Einstein Café, Kulturhaus Café şi Atrium Café. Biletele vor putea fi achiziţionate şi online, de pe site-ul www.tiffsibiu.ro.
Concertul din Piaţa Mare va fi urmat de premiera filmului Funeralii fericite, o comedie savuroasă şi plină de răsturnări de situaţie cu Horaţiu Mălăele în dublă ipostază, de regizor şi actor în rol principal. Pelicula este cea de-a doua realizare regizorală a lui Mălăele după succesul înregistrat cu Nuntă mută (2008) şi are în distribuţie actori consacraţi de teatru şi film – Igor Caras-Romanov, Mihai Gruia Sandu, Dorina Lazăr, Alexandru Bindea, Florin Zamfirescu – dar şi tinere talente precum Crina Semciuc sau Antoaneta Zaharia. Coloana sonoră a filmului este semnată de celebrul compozitor Vladimir Cosma, care, de-a lungul carierei sale, a primit două premii Cézar pentru „Cea mai bună muzică de film” pentru contribuția sa în cadrul producţiilor cinematografice: „Diva” (1982) și „Le Bal” (1984). La proiecţie va fi prezentă şi o parte din echipa filmului, în frunte cu Horaţiu Mălăele.
TIFF Sibiu 2013 este un eveniment organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc – APFR şi co-finanţat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.